Vicepremierul Dan Barna, co-preşedinte al USR PLUS, a declarat, marţi, după întâlnirea cu liderii Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”, că o parte din revendicările lor vor putea fi soluţionate în perioada următoare, menţionând că sunt şi solicitări care trebuie privite în contextul unei “economii care se află într-o situaţie de criză”.
“O parte dintre revendicări vor putea fi soluţionate în perioada următoare, am şi discutat foarte concret aceste aspecte. Este o altă parte de solicitări, trebuie să spun, care trebuie privită în acest context al unei economii care se află într-o situaţie de criză, în contextul unei economii şi al unui buget care trebuie să se încadreze în acel deficit de 7% convenit şi agreat la nivel de Comisie Europeană, tocmai pentru că e important ca economic şi bugetar România să rămână stabilă şi să facă aceste reforme pe care le-am propus, de altfel, pe parcursul acestui an, tocmai pentru ca de la anul să putem intra pe un trend ascendent, astfel încât aceste revendicări, legitime din punct de vedere al sindicatelor, să-şi poată găsi într-o măsură cât mai mare realizarea”, a scris Barna pe Facebook.
El a adăugat că, din cauza pandemiei, foarte multe dintre lucrurile pe care guvernul ar fi dorit să le facă pe termen scurt sunt dificil de realizat, iar prioritatea principală este acum “stabilitatea, păstrarea unui echilibru bugetar şi rezolvarea problemei de sănătate prin vaccinare”.
“Mesajul este unul pe care îl am, de fapt, pentru întreaga Românie, nu doar pentru sindicalişti. Suntem într-o perioadă dificilă, acest Guvern face toate eforturile şi încercăm să găsim cele mai echilibrate şi cele mai corecte soluţii, astfel încât să trecem de această perioadă de pandemie, astfel încât campania de vaccinare să-şi atingă obiectivele şi să ne reîntoarcem la o societate activă, la o societate dinamică în care şi partea economică şi partea socială redevin funcţionale. Pentru că acum, din cauza acestei situaţii de sănătate publică, din cauza pandemiei, foarte multe dintre lucrurile pe care ne-am fi dorit să le facem pe termen scurt sunt dificil de realizat. Miza şi prioritatea principală este stabilitatea, păstrarea unui echilibru bugetar şi rezolvarea problemei de sănătate prin vaccinare”, a punctat Barna.
Liderul USR PLUS a menţionat că a primit o delegaţie din partea sindicaliştilor, după ce aceştia au pichetat sediul USR şi al celorlalte partide din coaliţie.
“Liderii Confederaţiei Naţionale Sindicale “Cartel Alfa”, cei care au pichetat între orele 10,00-12,00 şi sediul USR, am înţeles că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la sediile celorlalte partide din coaliţie. Am primit o delegaţie formată din patru lideri şi am stat de vorbă mai mult de o jumătate de oră despre revendicările şi poziţiile domniilor lor (…). A fost o discuţie foarte bună în care ne-au transmis preocupările lor, de la necesitatea soluţionării plăţii asistenţilor personali, la situaţia copiilor aflaţi în asistenţă maternală. Practic, a fost acoperită o zonă foarte mare de priorităţi sindicale (…). Am convenit că vom avea întâlniri sectoriale pe teme distincte – industria de apărare, industria metalurgică, zona socială – cu reprezentanţii sindicali, tocmai pentru că USR PLUS a fost şi va rămâne un partid al dialogului şi un partid care încearcă, prin prezenţa în această coaliţie, să rezolve multe din tarele de sistem pe care le are România, de 30 de ani încoace”, a arătat Barna.
Sursa: Realitatea Din USR