Vicepremierul Dan Barna afirmă, miercuri seară, că Florin Cîţu ”ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali”, lucru demonstrate în repetate rânduri. De asemenea, Barna afirmă că premierul ştia că ar fi fost dispus să discute oricât pentru a asigura stabilitatea coaliţiei.
În schimb, acuză Barna, Florin Cîţu a decis să anunţe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce se discuta despre modalităţi de reolvare a diferendului. ”S-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă, dar care s-a dovedit incredibil de imatură şi dăunătoare stabilităţii coaliţiei”, afirmă liderul USR.
”Florin Cîţu ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali. A verificat asta de zeci de ori în ultimele luni. Ştia că suntem corecţi, ştia că eu personal, dar şi colegii mei, am căutat întotdeauna calea unui acord rezonabil. Ştia Florin Cîţu la fel de bine că eram la câteva birouri sau un telefon distanţă şi eram dispus să discut zile întregi dacă era nevoie pentru a păstra unitatea coaliţiei, pentru a rămâne concentraţi pe reforme, pentru a continua un efort pe care l-am început împreună. În loc de asta, Florin Cîţu a decis să anunţe public demiterea unui ministru al USR PLUS în timp ce stăteam de vorbă despre variantele mature de soluţionare a diferendului”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, Dan Barna.
Acesta susţine că premierul ”s-a pregătit din timp pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă, dar care s-a dovedit incredibil de imatură şi dăunătoare stabilităţii coaliţiei”.
”Florin Cîţu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă pentru o victorie măruntă de orgoliu. Prima condiţie a unui parteneriat e respectul. Pentru a primi respect trebuie să oferi respect. Astăzi asta nu s-a întâmplat”, a mai scris Barna.
Sursa: Realitatea Din USR