Liderul USR, Dan Barna, a luat atitudine în Camera Deputaților, ironizând parlamentarii tuturor partidelor.
„PNL-ul tocmai ne explică… Nici nu ştiu cu ce să încep. Deci, în principiu, USR nu a fost în stradă. Lupta principală a aparţinut PNL-ului în apărarea statului de drept, deşi, în aceste zile, PNL se opune la renunţarea şi desfiinţarea Secţiei speciale. Se ating nişte limite de ipocrizie conjunctural -oportunistă absolut fabuloase. Eu am luat cuvântul să vă solicit o provocare! Dacă măcar 10% din declaraţiile făcute, în ultima oră, de dumneavoastră, domnilor de la PSD, PNL, UDMR, sunt adevărate, haideţi ca la următoarea şedinţă de Birou Permanent să punem pe ordinea de zi “Fără penali în funcţii publice”, să arătăm pe bune cetăţenilor nu doar că respingem nişte mizerii rămase pe fundul sertarului, ci că ne asumăm, ca stat, să punem un principiu în Constituţie: că acele persoane condamnate penal nu vor mai putea fi reprezentanţi aleşi ai statului român. Şi, în felul acesta, poate va începe lumea să ne creadă pe noi, ca Parlament, că vorbim serios”, a spus Barna.