Dan Barna, liderul USR, a declarat că în proporţie de 90% viitoarea guvernare va fi una de coaliţie şi partenerul natural al partidului este PNL, menţionând că premisele pentru o viitoare colaborare sunt “bune”, dacă există “bună-credinţă”.
“Înţelegem foarte bine contextul actual şi ştim că, în proporţie de 90%, viitoarea guvernare va fi una de coaliţie. Partenerul natural este PNL şi asta înţeleg şi liberalii, în ciuda atacurilor nesfârşite pe care le lansează la adresa noastră. Ceea ce refuză să înţeleagă liberalii este că, ori de câte ori i-am criticat, am făcut-o de pe poziţiile pe care ei înşişi le îmbrăţişaseră în timpul regimului Dragnea. În acele zile, PNL nu a ezitat să preia de la USR teme, idei şi retorică. Nu ne-am supărat niciodată, ba chiar îi încurajăm să o facă în continuare. Scopul nostru comun e să facem o Românie mai bună, nu să punem drepturi de autor pe interesul naţional”, a susţinut Barna, pentru Digi 24.
El a arătat că cele două partide pot colabora, menţionând că au un candidat comun la Bucureşti “cu şanse”, iar în Parlament liberalii au beneficiat de voturile USR “când ideile au fost bune”.
“Premisele pentru o viitoare colaborare sunt bune, dacă există bună-credinţă. La Bucureşti avem un candidat comun cu şanse importante să pună capăt feudalismului ruşinos impus de administraţia Firea-Pandele şi să întoarcă oraşul cu faţa spre civilizaţie şi secolul XXI. Se poate colabora şi suntem, probabil, obligaţi să o facem, dacă nu vrem să asistăm neputincioşi la o întoarcere rapidă a PSD la putere. Asta e ceva ce nici electoratul userist, nici cel penelist nu ne va ierta vreodată”, a subliniat liderul USR.
El a afirmat că responsabilitatea pentru preluarea guvernării după alegeri “aparţine” USR şi “nicio justificare nu va fi acceptată în caz de eşec”.
“Până atunci noi vom continua, indiferent de supărările câte unui baron local ajuns în Parlament sau mirările comentatorilor politici, să ne respectăm mandatul de opoziţie responsabilă. Vom critica când e de criticat, vom sprijini când e de sprijinit şi vom continua să fim USR. Independenţi şi hotărâţi să rămânem pe drumul nostru”, a adăugat Barna.
Potrivit lui Barna, USR refuză să se aşeze “în rama” care i se repartizează, “adică aceea a unui partid mai mic care să se pună la remorca celor mari”.
“Modele, cel puţin la stânga, sunt destule – ajunge doar să vă uitaţi la aglomeraţia de mini-PSD-uri din Parlament care se activează în momentele esenţiale. Există şi pe dreapta aşa ceva – ajunge doar să vă uitaţi la oamenii pe care actuala guvernare i-a plasat prin diverse instituţii publice. Nu sunt toţi membri PNL. Carnetele de partid sunt diverse. Niciunul nu e de la USR”, a mai susţinut Barna.