Dan Barna susține că scandalul „inventat” de PSD și întărit cu niște imagini cu USR-iști care fură sacu cu voturi este doar o încercare disperată și ordinară de prostire a cetățenilor. Barna spune că adevăratul scandal legat de fraudarea alegerilor este cel legat de „mafufactura” pentru falsificarea alegerilor amenajată de Dan Tudorache deasupra secției de votare.

„Sunt imagini de-o banalitate totală. Sunt imagini în care apar membrii secției care își fac treaba. Nimic suspect, nimic în neregulă ce s-a livrat în spațiul public. Este suspect că domnul Ciolacu a încercat să acrediteze ideea că filmarea ar fi fost făcută în ziua următoare. Este vorba doar de disperarea domnului Tudorache care nu poate accepta că a pierdut Primăria Sectorului 1. În schimb plângerea formulată împotriva domnului Tudorache este justificată. El a încercat să fraudeze rezultatul alegerilor. Și-a amenajat deasupra sectiei de votare un sediu de campanie, cu procese verbale în alb. Deci respungerea cererii de renumărare a voturilor, făcută de PSD a fost respinsă pe bună dreptate. Noi cerem ca Parchetul să soluționeze plângerea noastră legată de încercarea domnului Tudorache de falsificare a rezultatului alegerilor. Iar în privința imaginilor aruncate de PSD pe piață a fost o încercare disperată și ordinară de prostire a cetățenilor”, a explicat Dan Barna.

Liderul USR susține că la alegerile parlamentare formațiunea pe care o reprezintă va depăși 20%. Barna a exclus orice angajment ferm cu PNL până după alegeri

„Rezultatele pe care noi le-am obținut arată că acea componentă care își dorește o Românie competitivă este tot mai numeroasă. La patru ani de la apariția unei forțe competitive pe piață obținem rezultate remarcabile în alegerile locale. La parlamentare vom face un scor mult mai bun, sunt convins că vom scoate mult peste 20%. În tot cazul pot să vă asigur de acum că USR-PLUS nu va face alianțe preelectorale pentru a ajunge în parlament. Despre o coaliție, pentru guvernare nu poate fi vorba decât după alegeri. Așa, la dialoguri de dragul discuțiilor nu vom da înapoi, dar nu vom face niciun angajament ferm, până după alegeri”, a mai adăugat Barna.

Liderul USR a atras atenția însă că data alegerilor nu este bătută în cuie și că PSD încearcă să modifice data.

„Pentru alegerile din 6 decembrie, există riscul ca PSD să schimbe data alegerilor. Pentru ei este mai bine să întârzie cât mai mult alegerile și pentru ei este împortant ce este bine pentru ei și nu pentru România”, a mai adăugat Barna.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentNicușor Dan anunță că primăria nu va mai finanța târgurile de Crăciun și de Paști
Articolul următorLiderul USR: ”Stăm foarte bine după alegerile locale. USR – Plus nu va face alianţe preelectorale pentru alegerile parlamentare”