Plan de acțiune al UE către “Reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului”. Europarlamentarul român Dan Motreanu anunță lansarea planului de acțiune al UE pentru reducerea la zero a poluării. “Un obiectiv esențial al Green Deal”, subliniază Dan Motreanu.

Imagine

Planul stabilește o viziune integrată pentru 2050: o lume în care poluarea să fie redusă la niveluri care să nu mai fie dăunătoare sănătății umane și ecosistemelor naturale, precum și etapele necesare pentru a atinge acest obiectiv.
 
Planul prezintă o serie de inițiative și acțiuni, printre care:
 
– alinierea în mai mare măsură a standardelor de calitate a aerului la cele mai recente recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății;
 
– revizuirea standardelor de calitate a apei, inclusiv a apei din râurile și mările din UE;
 
– reducerea poluării solului și intensificarea procesului de regenerare a solului;
 
– revizuirea majorității actelor legislative ale UE în materie de deșeuri pentru a le adapta la principiile economiei curate și circulare;
 
– prezentarea unui tablou de bord al performanței ecologice a regiunilor UE pentru a promova ambiția de reducere la zero a poluării în toate regiunile UE;
 
– consolidarea centrelor de cunoaștere ale UE pentru reducerea la zero a poluării și reunirea părților interesate în cadrul Platformei părților interesate privind reducerea la zero a poluării;
 
– consolidarea asigurării respectării măsurilor de reducere la zero a poluării împreună cu autoritățile de mediu și alte autorități de aplicare a legii.
 
Împreună cu Strategia pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice, adoptată anul trecut, acest plan de măsuri transpune în practică ambiția UE de reducere la zero a poluării pentru un mediu fără substanțe toxice.- Dan Motreanu

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentSenatorul USR PLUS, Cosmin Poteraş, iniţiativă legislativă care să prevină accesul funcţionarilor publici declaraţi incompatibili de ANI la alte poziţii de conducere la stat
Articolul următorDan Barna: ”Mi se reproșează, de către consilierii DLAF, că am completat 3 formulare în plus”