Deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, critică modificarea Codului Fiscal: „Cât mai valorează cuvântul lui Ciolacu, Ciucă sau Iohannis? În acest moment, mai nimic”.
„Cât mai valorează cuvântul lui Ciolacu, Ciucă sau Iohannis? În acest moment, mai nimic. Și l-au încălcat de prea multe ori. Deci, în acest moment, cuvântul lor e egal cu zero.Nu același lucru se poate spune și despre valoarea cu care cresc impozitele. Angajații part-time, indiferent dacă muncesc două, patru sau șase ore, vor plăti impozit cât pentru opt ore lucrate”, scrie pe Facebook Bogdan Rodeanu.
El amintește că președintele, premierul și liderul PSD au repetat, în multiple rânduri că, nu se vor mări impozitele și nu vor fi introduse taxe noi, potrivit Mediafax.ro.
„Mai ales nu în situație de criză. Realitatea? Înainte de modificarea marca PSD-PNL, contribuțiile la Stat erau 119 lei/1 oră, respectiv 238 de lei/2ore. Acum, fără să se mai țină cont de numărul de ore, contribuția va fi de 1.038 de lei. ”Echitabil”, nu? Repet: promisiunile lui Ciolacu, Ciucă sau Iohannis au ajuns să nu mai valoreze nimic. Doar că nimicul acela e plătit de cetățenii onești, care vor să lucreze, să fie plătiți pe măsura muncii lor și să fie protejați, nu batjocoriți de statul pe care-l întrețin. Din propriile buzunare”, conc hide deputatul USR.
Luni au intrat în vigoare mai multe modificări fiscale adoptate de Executiv. Astfel, contribuţiile la contractele part time sub nivelul salariului minim pe economie vor fi calculate la salariul minim.
Sursa: Realitatea Din USR