Deputatul USR Claudiu Năsui spune despre Planul de Relansare Economică propus de Guvernul Orban că „este chiar trist”.
„Este chiar trist să te uiți peste planul de <relansare> propus de PNL. Practic este o salată plină cu scheme de subvenții din banii contribuabililor, combinată cu veșnica ciorbă reîncălzită a <investițiilor> în prag de alegeri. Se reiau și teme vechi precum salvarea de la faliment a unor corporații din banii românilor. O idee extrem de proastă pentru România, dar extrem de bună pentru corporații care au făcut pierderi și ar vrea să le verse în contul statului român. Se înființează încă o bancă de stat. Statul român avea 2 bănci acum un an, a mai cumpărat una, iar acum guvernul PNL vrea să mai înființeze încă una”, afirmă Claudiu Năsui, pe pagina de Facebook.
Deputatul USR adaugă că programul de relansare economică reia chiar și ”ideea eșuată” a lui Dragnea și Vâlcov a unui fond suveran de investiții.
„Când îl făcea PSD nu era bun. Dar acum că mâna pe robinetul de bani e de la PNL, fondul devine bun. O să ne spună că nu e la fel. De fapt e fix la fel, exact cu aceleași companii pe care voiau și Dragnea-Vâlcov să le pună la căpușare. Din ce bani vom face toate astea? Vorbim de zeci de miliarde de lei. Evident din banii noștri. Statul ne ia în fiecare lună jumătate din salariu. România are printre cele mai mari impozitări ale muncii pe salariile mici din toată Europa. Ca să nu mai vorbim despre faptul că apoi ne ia TVA și accize la tot ce cumpărăm. Tot românii care muncesc în economia reală vor suporta costurile. Iar pe ei nu-i ajută nimeni”, mai spune deputatul.