Deputatul USR Cristina Prună a anunțat vineri că va depune în Parlament un amendament pentru ca banii obținuți de statul român prin exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor prin Pilonul 2.
„În primul rând, trebuie spus foarte clar: 60% din 0 tot 0 rămâne. Deci, discuția despre procentele obținute de stat sau de investitori este prematură atât timp cât nu știm dacă au existat consultări între cei care au venit cu aceste modificări și companiile care trebuie să vină cu banii pentru investiție. Sigur că este important câți bani revin statului, iar pentru a determina corect acest lucru Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei trebuie să vină cu scenariile pe care s-au bazat pentru ca liderii coaliției să vehiculeze aceste cifre. Impozitarea se face în funcție de prețurile practicate la vânzarea gazelor. Astăzi (vineri – n.r.), avem un nivel al prețurilor care poate evolua până peste 4 ani când va începe exploatarea. De asemenea, e important să știm și prognoze în ceea ce privește evoluția producției, la începutul exploatării, pe vârf și în perioada de declin. Așadar, Guvernul trebuie să prezinte aceste lucruri în Parlament”, declară Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaților.
Ea spune că la fel de important precum scenariile luate în calcul și discuțiile cu investitorii, este modul în care statul român intenționează să folosească banii pe care îi va obține din redevențe și impozite.
Conform proiectului de lege depus, „acești bani se vor duce cu prioritate în rețelele de distribuție de gaz și către orice altceva prin decizie a Guvernului. Or, gazul din Marea Neagră este și el finit. Peste 15-20 de ani se va epuiza și el”.
„Dacă astăzi extindem rețelele de gaz natural către populație pe care mai târziu le vom alimenta cu gaz rusesc, pentru că nu va exista altul în regiune, politicienii de astăzi nu fac altceva decât să aducă un deserviciu securității naționale pe termen lung. Trebuie să pregătim de pe acum tranziția energetică către surse alternative de energie curată, iar banii de pe urma exploatărilor de gaze offshore sunt oportunitatea realizării acestei tranziții”, precizează Cristina Prună.
Prună anunță că va depune un amendament prin care banii obținuți din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor, respectiv în Pilonul 2, iar fondurile de pensii vor investi cu prioritate în industria energetică și industria chimică.
Liderii PSD, PNL și UDMR, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, au depus, vineri, proiectul Legii offshore: „Legea depusă stabilește un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % statul român– 40% investitorul”.
Sursa: Realitatea Din USR