Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să îşi “ducă crucea”, fiindcă a primit “taina cununiei”.
“I-am făcut plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării lui Teodosie pentru declaraţiile halucinante cum că femeile au nişte cruci de dus în căsătorie…printre altele una fiind abuzul psihologic. Ce faci dacă eşti abuzată psihologic de soţul tău? Ne spune Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, adică, în caz că nu ştiaţi, ce trebuie făcut, cică. Trebuie ‘să-ţi duci crucea …. soluţia nu este să vă despărţiţi’. Adică, să rămâi pasiv. Că tu ai un sacrificiu de dus mai departe în numele căsătoriei. Căsătoria e sacră, dar drepturile tale fundamentale, nu prea. Suntem în anul 2024. Şi nu, femeile nu trebuie să-şi ducă nicio cruce ca acum sute de ani în care nu prea aveau niciun drept”, a scris Diana Buzoianu, miercuri, pe Facebook.
Aceasta susţine că sunt mulţi “care şi în prezent ar vrea ca femeile să fie la fel de lipsite de apărare şi drepturi ca în 1800, doar că sunt milioane de oameni, inclusiv de români, care nu mai acceptă asta”.
“Declaraţiile domnului Teodosie discriminează şi încalcă legea din zilele noastre. Dacă le făcea în 1800, atunci nu era niciun instrument să fie sancţionate. Dar în 2024… dacă cei care trebuie să ne apere drepturile, cu legea în mână, nu sunt orbi… în câteva zile această declaraţie ar trebui amendată. În loc de concluzie: abuzul nu e niciodată o ‘cruce ce trebuie dusă’. Nu. Abuzatorii nu trebuie scuzaţi pentru că se întâmplă să fie căsătoriţi şi cumva asta îi dezleagă de a mai fi oameni decenţi. Abuzul nu trebuie tolerat în numele a nicio scuză. Abuzul trebuie oprit şi sancţionat. Doar aşa vom ajunge să nu mai fim în topul ruşinos al ţărilor cu privire la violenţa domestică. Că toate aceste probleme au la bază inclusiv ideea că femeia trebuie să îndure, în anumite contexte, anumite abuzuri. Ei bine, nu”, a adăugat Diana Buzoianu.
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a sfătuit o femeie, într-o emisiune la Radio Dobrogea, să îşi “ducă crucea”, fiindcă a primit “taina cununiei”, după ce aceasta a relatat că este abuzată de soţ. Teodosie a spus că femeia trebuie să se roage ca Dumnezeu “să-i suplinească” bărbatului empatia.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Cristian Pricop, a explicat ulterior că Teodosie a oferit “o soluţie strict duhovnicească”.
“Aprecierea unui abuz sau a unei violenţe o face legea statului, prin organele abilitate. Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească. Dezavuăm interpretările pline de reproş care s-au stârnit pe seama sfaturilor solicitate şi oferite cu bună credinţă”, a precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.
Sursa: Realitatea Din USR