Deputatul USR Monica Berescu susţine că liberalii au pierdut poziţii-cheie în negocierile cu PSD, atât la centru, cât şi în teritoriu, ea dând ca exemplu Prefectura Iaşi, care va fi condusă de un social-democrat, după ce în fruntea instituţiei s-a aflat un reprezentant susţinut de PNL, anunță news.ro.

Monica Berescu a declarat pentru News.ro că PNL a ajuns partid minoritar în coaliţia de guvernare, pierzând poziţii importante în urma negocierilor cu PSD.

“Aşa de pricepuţi au fost cei de la PNL în negocierile cu PSD că au ajuns partid minoritar în coaliţia de guvernare. Au pierdut poziţii cheie în administraţia centrală şi locală în faţa PSD. La Iaşi, spre exemplu, Prefectura era condusă de un reprezentant susţinut de liberali, dar în urma negocierilor, instituţia a revenit PSD. PNL s-a dat la o parte, iar Prefectura Iaşi a revenit PSD. Iar social-democraţii nu au stat mult pe gânduri şi au nominalizat un vicepreşedinte al organizaţiei pentru acest post. Frustrarea în PNL Iaşi este uriaşă, dar este abia începutul. PSD face ce ştie mai bine, reuşind într-un timp foarte scurt să fie partidul dominant în coaliţie. Urmează probabil şi alte surprize pe care PSD le pregăteşte fratelui mai mic, PNL”, a afirmat deputatul USR.

PSD Iaşi l-a nominalizat, marţi seară, pentru a ocupa postul de prefect pe Bogdan Cojocaru, fost ministru al Comunicaţiilor, în prezent vicepreşedinte PSD Iaşi.

Cojocaru a fost singura propunere în cadrul şedinţei Biroului Judeţean şi va fi instalat în fruntea Prefecturii Iaşi după ce Guvernul va emite o hotărâre în acest sens.

Partidele din coaliţie au finalizat, luni seară, discuţiile referitoare la împărţirea posturilor de prefect şi au convenit că PSD va avea 20, PNL 17 şi UDMR 4.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentCine preia intermitaul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării?
Articolul următorGabriel Oprea, solicitare către Vasile Dâncu pentru rezolvarea situației pensiilor: „Militarii sunt adevăraţii ambasadori ai imaginii României în lume”