Deputatul USR Tudor Benga consideră că alianța de guvernare are la dispoziție cel mult un an și jumătate pentru a implementa unele reforme.
Dacă vrei și schimbare și capete sparte, s-ar putea ca fix capul tău să crape primul
„Fereastra de oportunitate pentru reforme reale, sistemice, va dura în opinia mea un an, maxim un an și jumătate. Așa e prin toate democrațiile lumii, nu va fi diferit la noi. Faptul că sunt alegeri de-abia in 2024 nu înseamnă că nu va fi tămbălău de cu mult mai devreme. În plus, se prefigurează și troznelile interne de partid, cel mai probabil vara asta, în cel putin două dintre cele trei partide ale coaliției de guvernare. Ceea ce va distorsiona de asemenea apetitul pentru reformă reală. Ăsta e fix motivul pentru care toate subiectele mari trebuie atacate cât mai devreme. Dacă le amânăm pe unele pentru a ne focusa pe altele, riscul să nu mai apucăm să livrăm mare lucru la primele e cât se poate de real. În plus opinia mea e că trebuie lucrat secvențial, adică închis repede și promulgat orice capitol pe care apuci sa îl închizi legislativ. Că dacă aștepți până finalizezi întregul pachet s-ar putea ca fereastra să se închidă.
Da, pârghiile executive oferă adesea mult mai mult spațiu pentru schimbare consistentă și relativ rapidă. De-aia ne-am și dorit atât de mult să avem pârghii executive în mână, atât la nivel local cât și central. Însă fix acesta e și motivul pentru care nimeni nu avea motive să creadă că vom fi primiți noi cu flori prin ministere sau primării. Era clar că va fi cu trozneala, era clar că rețelele enorme de interese care depind de patronajul politic vor opune toată rezistența pe care o pot opune. Iar resurse au grămadă fiindcă în țara asta se fură cu legea în mână de treizeci de ani.
Natura politicii de coaliție este că puține lucruri se pot obține prin conflict și majoritatea se pot obține doar prin negociere până la leșin. Dacă vrei și schimbare și capete sparte, s-ar putea ca fix capul tău să crape primul. Ceea ce în unele situații s-ar putea chiar să și merite riscul, în particular în țara asta unde atât de multe lucruri sunt atât de strâmbe de atât de mult timp. Însă în momentul ăsta, în România, după ani de zile de conflict și capete sparte, oamenii vor rezultate. În lipsa lor, detaliile conflictului, cine-i bun și cine-i rău, sunt cvasi-irelevante pentru cetățean.
În plus, odată cu consolidarea la putere a unei forțe politice relativ tânără, riscul de efect de camera ecou crește exponențial. Peste tot în lume accesul la putere si resurse vine la pachet cu oameni care îți vor spune fix ce vrei să auzi. Și tocmai de-asta fix atunci este mai important decât oricând să știi exact pe cine și ce ai fost trimis să reprezinți. Și vă spun toate astea în egală măsură ca să știți voi, cei care ne-ati dat votul, cam unde ne găsim, cât și ca să știm noi, cei care l-am primit, cam ce e indicat să facem și ce nu”, a scris deputatul USR pe Facebook.
Sursa: Realitatea Din USR