Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, le-a transmis parlamentarilor de Timiş, miniştrilor şi secretarilor de stat, să lase de-o parte disputele şi calculele politice şi să susţină finanţarea prin PNRR a unei noi maternităţi ce urmează să se construiască la Timişoara. Dominic Fritz a arătat, luni, pe pagina sa de Facebook, că Timişoara s-a înscris pentru a primi finanţare din PNRR pentru construirea unei maternităţi.

”Zilele astea la Ministerul Sănătăţii se finalizează lista cu cele 25 de spitale care urmează să fie finanţate din PNRR. Noi, la Timişoara avem un proiect de spital gata autorizat, care aşteaptă doar finanţarea ca să înceapă lucrările. Se află pe lista scurtă cu cele 49 de proiecte care au ajuns în faza finală. Este vorba despre noua maternitate din zona Balta Verde care va avea 236 de paturi (150 la obstetrică şi ginecologie, 16 la ATI şi 70 la neonatologie), laborator de fertilizare in vitro, centru de screening prenatal, centru de screening al cancerului genito-mamar şi va deservi nu doar Timişoara, ci întreaga regiune. Este o investiţie de peste 150 de milioane de euro, pe care nu avem cum să o susţinem doar din bugetul local. Dacă primim banii din PNRR, spitalul va fi gata înainte de 2026”, a scris Fritz.

Edilul mai scrie că spitalul este o necesitate şi face apel la parlamentari, miniştri şi secretari de stat să susţină acest proiect.

”Noul spital nu este un moft, ci o necesitate de primă urgenţă pentru Timişoara: clădirea care găzduieşte acum maternitatea Odobescu este depăşită ca funcţiune, plătim sume serioase de bani în fiecare lună pe chirie, pentru că nu este spaţiul Primăriei şi pentru a ajunge dintr-un corp de clădire în celălalt, pacientele şi personalul medical trebuie să traverseze strada. Le cer răspicat tuturor parlamentarilor, miniştrilor, secretarilor de stat plecaţi din Timişoara şi acum în coaliţia aflată la putere, să se bată pentru acest obiectiv aşa cum nu au făcut-o niciodată până acum pentru interesele Timişoarei. Acum nu e momentul pentru dispute şi calcule politice. Acum e momentul să acţionăm toţi în beneficiul Timişoarei. Încă nu e prea târziu”, a mai precizat Fritz. Proiectul noii maternităţi a fost lansat de vechea administraţie a oraşului Timişoara. Aceasta ar urma să fie în subordinea Spitalului Municipal Timişoara. Actuala maternitate ce aparţine de acest spital funcţionează într-o clădire veche şi închiriată. Tot la Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş construieşte, cu bani europeni, o altă maternitate care aparţine de Spitalul Judeţean Timişoara. Aici urmează să se mute actuala Maternitate Bega care în prezent funcţionează într-o clădire veche. Lucrările la clădire sunt avansate.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMinisterul Sănătății se contrazice și spune că nu se va construi niciun spital nou cu bani din PNRR
Articolul următorEmanuel Ungureanu, deputat USR de Buzău: Atenție la TUNUL lui Alexandru Rafila