Preşedintele USR, deputatul Cătălin Drulă, a transmis joi că demisia lui Marius Budăi de Ministerul Muncii trebuie să fie urmată de cea a Gabrielei Firea, care deţine portofoliul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse.
“După demisia lui Marius Budăi trebuie să urmeze Gabriela Firea. Fiecare zi de întârziere înseamnă sfidare şi dispreţ faţă de românii revoltaţi de ororile din Voluntari. Premierul Ciolacu are datoria să o demită pe Firea. Oricâte calcule cinice îşi fac în spate, acestea nu pot trece înaintea unui gest necesar şi obligatoriu. Clanul Firea-Pandele nu mai poate sta la masa Guvernului”, a scris Drulă, pe Facebook.
Sursa: Realitatea Din USR