Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat sâmbătă că Alianţa Dreapta Unită ar trebui să aibă un candidat unic la alegerile prezidenţiale din toamnă şi, potrivit estimării sale, dacă acesta intră în turul al doilea, atunci va ajunge preşedinte al României, relatează Agerpres.
“Sunt patru runde de alegeri. Vă spun că cele mai importante sunt alegerile prezidenţiale, bazat pe experienţa mea politică, pe experienţa din Guvern, pe experienţa la conducerea unui partid. De la Cotroceni se dă ora exactă şi semnalul. (…) Eu cred că e nevoie de un preşedinte de dreapta, care să aibă reforme multe. (…) Candidatul Dreptei Unite, dacă intră în turul doi, câştigă alegerile”, a afirmat Cătălin Drulă, într-o conferinţă de presă, la Sibiu.
El a precizat că Alianţa Dreapta Unită şi-a propus să aibă candidat unic la alegerile prezidenţiale, însă deocamdată acesta nu a fost desemnat.
“Vrem să avem un candidat unic, nu este încă desemnat”, a explicat Cătălin Drulă.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, preşedintele PMP, Eugen Tomac, vicepreşedinţii Partidului Forţa Dreptei Violeta Alexandru şi USR Dan Barna au participat sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaţilor alianţei pentru Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean.
  

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentPSD și PNL depun, astăzi, semnăturile pentru alegerile europarlamentare
Articolul următorAgenda publică reală a judecătorilor CCR, ținută la secret, ca să acopere vizita a doi dintre judecători în biroul PSD