Prefectul Capitalei şi-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în Sectorul 1al Capitalei. Alin Stoica spune că în niciun caz nu va fi reziliat contractul cu Romprest.
„Am fost de acord cu măsurile pe care Sectorul 1 le-a clarificat: creşterea capacităţii de răspuns pentru îndepărarea riscului, acumularea de deşeuri necontrolate; crearea unei strategii pe termen scurt pentru a preveni reapariţia acestui fenomen, schimbarea mentalităţii agenţilor economici şi a populaţiei pentru a împiedica abandonarea de deşeuri pe raza Sectorului 1 necontrolat”, a declarat prefectul Alin Stoica.
El a arătat că se pot aduce capacităţi suplimentare pentru ridicarea gunoiului.
“Vom monitoriza zilnic, aflăm ce cantitate e ridicată zilnic de fiecare operator, care e cantitatea dusă spre depozitare”, a adăugat Stoica.
Întrebat care este diferenţa faţă de solicitarea precedentă privind instituirea stării de alertă în Sectorul 1, prefectul Capitalei a răspuns: “În 7 iunie a fost o solicitare de stare de alertă pentru că nu se ridicau deşeurile menajere din gospodării, ele nu se ridicau din cauza unui blocaj la sortator. Atunci am găsit o soluţie şi o relaţie directă între Primăria Sectorului 1 şi sortator. Deşeurile produse în gospodării şi de agenţii economici sunt duse conform programului la sortator. Acolo nu mai e blocaj. Blocajul e acum că sunt multe deşeuri pe străzi. Prestatorul nu poate face faţă acestui val de deşeuri. Iar lucrurile trebuie redresate în mod rapid”.
El a precizat că nu va fi reziliat contractul cu Romprest, considerând că această firmă este parte din soluţie.
“În nicun caz nu va fi reziliat contractul cu Romprest, din contră. Cred că Romprest e parte din soluţie, trebuie să presteze serviciile care merg bine, ridicarea gunoiului din gospodării. Pentru ridicarea gunoiului de pe străzi trebuie aduse capacităţi suplimentare. (…) Concret, să existe capacităţi suplimentare, fie proprii, fie o altă firmă care să poate alături de Romprest să rezolve situaţia”, a explicat prefectul.
Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă al Sectorului 1 a cerut, miercuri seară, Prefecturii Municipiului Bucureşti să declare starea de alertă pe o perioadă de 30 de zile, din cauza situaţiei sanitare cauzată de necolectarea gunoiului de către Compania Romprest Service SA.
De asemenea, Consiliul Local al Sectorului 1 a fost convocat, pentru vineri, la ora 12.00, în vederea discutării rezilierii contractului cu Romprest. Primăria estimează că s-au acumulat aproximativ 2.691 tone de deşeuri generate de populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.
Sursa: Adevarul Zilei