Elena Lasconi, președinta USR, revoltată de numirea secretă a fostului șef de Poliție, Adrian Glugă, ca consul în Pakistan.

Elena Lasconi, președinta USR, s-a arătat absolut revoltată de faptul că fostul șef al Poliției Constanța, care a demisionat din această funcție după accidentul mortal din 2 Mai, a fost numit pe ascuns consul în Pakistan. Lasconi i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să-l retragă pe Adrian Glugă de pe acest post, iar Ministerului de Externe i-a solicitat să explice public cum a luat „această decizie aberantă”.

Glugă nu a susținut niciun concurs pentru a intra în diplomație, ci a fost atașat direct de MAE. Mai mult, informația a fost ținută la secret de MAE. Președinta USR a reacționat în acest caz, spunând că decizia Ministerului de Externe e „o palmă peste obrazul părinților care și-au îngropat copiii” morți în accident.

„România în mandatul lui Iohannis pare că devine, în fiecare zi, țara lui „Așa vreau eu!” și „Pentru greșeli, plătesc doar nevinovații”. Mi se pare absolut revoltător ce au descoperit jurnaliștii de la Europa Liberă: comisarul Glugă, cel care conducea IPJ Constanța când a avut loc tragedia de la 2 Mai, a fost numit consul al României în Pakistan. Detașat în MAE, fără concurs, făcut consul și ținut totul cât mai pe ascuns. Îi cer lui Klaus Iohannis, în calitatea lui de șef al politicii externe a României, să solicite, de urgență, retragerea de la post a comisarului Glugă și solicit Ministerului Afacerilor Externe să spună public cum a luat această decizie aberantă. Este o palmă peste obrazul părinților care și-au îngropat copiii. Este o palmă peste obrazul unei țări în care pare că dreptatea este doar pentru speciali!”, a scris Elena Lasconi, pe Facebook.

„În România avem un viciu legislativ referitor la fazele de final ale pacientului”, a spus Dr. Dan Manu, consilierul ministrului Rafila, despre scandalul morților de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentROMÂNIA OBTINE PATRU MEDALII LA OLIMPIADA INTERNATIONALA DE STIINTELE PAMANTULUI
Articolul următorPREŞEDINTELE USR ŞI PRIMĂRIŢA CÂMPULUNGULUI CER RETRAGEREA DE LA CONSULAT A COMISARULUI IMPLICAT ÎN TRAGEDIA DE LA 2 MAI