Prima reacție politică la solicitările primarului Capitalei, Nicușor Dan, către viitorul președinte al României. Preşedinta USR, Elena Lasconi, spune că USR a susţinut, susţine şi va susţine în continuare proiectele lui Nicuşor Dan şi aşteaptă să se aşeze împreună la masă şi să discute punct cu punct toate cererile.
”Ştiu că eu sunt subiectivă când vorbesc despre Nicuşor Dan, căruia îi datorez prezenţa mea în politică. El este omul care m-a inspirat, care pentru mine e şi astăzi garanţia binelui în politica românească. Dar, total obiectiv, după ce am analizat împreună cu colegii mei din USR lista celor 20 de propuneri ale lui Nicuşor Dan pentru Bucureşti, spun aşa: SUNT PENTRU”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Candidata USR la prezidenţiale precizează că ”USR a susţinut, susţine şi va susţine în continuare proiectele lui Nicuşor Dan, viziunea lui de a transforma acest oraş într-o comunitate, într-un loc în care să trăieşti confortabil”.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a prezentat, joi, 20 de solicitări pentru candidaţii la prezidenţiale şi pentru partidele pe care aceştia le reprezintă, printrew acetea aflându-se modificări legislative legate de finanţarea Bucureştiului, de urbanism şi de spaţii verzi. Edilul a mai anunţat că doreşte ca autorizaţiile de construire să fie emise de primarul general şi toate documentaţiile de urbanism din Bucureşti să fie votate de Consiliul General.
Sursa: Realitatea Din USR