Președinta USR, Elena Lasconi, face un apel la autorități să protejeze românii și să dea explicații despre dronele rusești care cad pe teritoriul României.

„Românii trebuie să fie protejați. Aflăm că trei drone rusești au căzut, din nou, pe teritoriul țării noastre. Informația apărută inițial în presă este confirmată de Șeful Forțelor Aeriene din Ucraina, nu de autoritățile române. Autoritățile române merg pe principiul băgatului gunoiului sub preș. Nicio informație despre cum Rusia violează din nou spațiul aerian al României și pune cetățenii în pericol”, scrie Elena Lasconi.

Elena Lasconi acuză autoritățile că nu modifică de urgență legile pentru a putea doborî aceste drone.

„Dronele rusești care pătrund pe teritoriul României pot fi doborâte cu ușurință, așa cum o demonstrează Ucraina în fiecare zi. În schimb, miniștrii din Guvernul Ciolacu ne tot vorbesc de luni de zile de modificarea legilor pentru ca dronele să fie doborâte. Asta, deși dronele pot fi doborâte pe actuala legislație! Ce lipsește? Curajul și fermitatea de a acționa pentru apărarea românilor care locuiesc la granița cu Ucraina. Dar cea mai mare problemă este ignoranța. Klaus Iohannis nu spune nimic. Marcel Ciolacu este în campanie electorală. Cine să convoace CSAT? Dronele rusești continuă să cadă. Oamenii din Dobrogea continuă să fie sub amenințare. Nu așa arată un stat care îi respectă pe români”, conchide Lasconi.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMAPN: RESTURI DE DRONĂ DE PROVENIENŢĂ RUSEASCĂ, GĂSITE ÎN APROPIEREA LOCALITĂŢII PLAURU
Articolul următorUSR: ȘOFERII DIN BUCUREȘTI ȘI ILFOV VOR PLĂTI POLIȚE DUBLE DIN CAUZA INCOMPETENȚEI ȘEFILOR ASF