Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei instituţii.
“Primul lucru pe care o să îl fac atunci când voi ajunge la Cotroceni – voi face publice toate cifrele şi toate cheltuielile pe care le-a făcut Administraţia Prezidenţială şi pentru ce anume. Şi vă asigur de acum că voi tăia foarte mult din bugetul pe care îl are la dispoziţie”, a spus ea, într-o emisiune la Euronews.
Întrebată dacă ar trebui achiziţionată o aeronavă prezidenţială, Lasconi a invocat datoriile mari ale României.
“Nu ştiu dacă ne permitem. Aşa, e foarte frumos să visezi. Nu ştiu dacă ne permitem, pentru că noi suntem îndatoraţi până peste cap, la dobânzi foarte mari. Cred că suntem a doua ţară din Europa, după Ungaria, la valoarea dobânzilor pe care le avem de plătit la credite. Şi suntem în situaţia în care plătim inclusiv pensii din aceste credite”, a declarat Lasconi.
În ce priveşte donarea sistemului Patriot către Ucraina, Elena Lasconi a precizat că acest lucru trebuia realizat mai devreme, pentru a evita ca Rusia să ajungă la graniţa României şi pentru a proteja Republica Moldova.
“Eu nu l-aş fi donat atât de târziu. M-aş fi mişcat mai rapid. (…) Cât e nevoie, pentru că nu ne permitem să avem Rusia la graniţe – asta 100%. Şi mai ales că asta ar proteja şi Republica Moldova, unde sunt fraţii şi surorile noastre din Republica Moldova. Şi o să lupt şi o să militez pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi pentru aderarea la NATO. O să sprijinim Ucraina pentru a rezista. Ucrainenii o să ştie cel mai bine când o să se încheie războiul acesta. Eu cred că în momentul în care va fi pace – şi privesc cu optimism înspre viitor – mi-aş dori foarte mult ca atunci când începe reconstrucţia Ucrainei multe firme din România să participe la reconstrucţia Ucrainei”, a afirmat ea.
În altă ordine de idei, Elena Lasconi a pledat pentru eliminarea impozitului pe salariul minim, adăugând că o astfel de măsură ar avea un impact bugetar de 20 de miliarde de lei, în timp ce tăierea cheltuielilor “inutile” ar permite economii de 70 de miliarde de lei. În vederea diminuării cheltuielilor, ea a susţinut desfiinţarea agenţiilor “care nu-şi au rostul”, închiderea sau privatizarea companiilor de stat “mari datornice” şi care “sunt doar pe pierdere”, un stat “mai simplu” şi reducerea ministerelor.
“Dacă am tăia cheltuielile inutile, am face o economie de 70 de miliarde. (…) Impactul bugetar ar fi 20 de miliarde dacă am tăia taxele pe salariul minim”, a declarat liderul USR.
Cât priveşte dezbaterile electorale, Elena Lasconi a declarat că va participa doar la cele în care vor fi prezenţi primii trei – patru candidaţi, din punct de vedere al scorului indicat de sondaje. De asemenea, ea a exclus participarea la dezbateri cu reprezentanţii partidelor “pro-ruse”, fără a le nominaliza însă.
“Voi avea două condiţii. Unu – nu aleg eu candidaţii, dar aş vrea să aibă un anumit scor; adică nu cu toată lumea. Şi nu voi participa niciodată la o dezbatere cu extremişti care au mesaje şi direcţii pro-ruse, pentru că îi consider duşmanii României”, a subliniat preşedinta USR.
Sursa: Realitatea Din USR