Europarlamentarul USR Clotilde Armand anunță pe pagina personală de facebook că a fost dată în judecată de edilul PSD al Sectorului 1, Daniel Tudorache, pentru că a distribuit, pe Facebook, date din SICAP despre achizițiile Primăriei.

„După ce au agresat candidații Opoziției din București, primarul pesedist de la Sectorul 1 m-a dat în judecată pentru că am publicat pe Facebook date despre achizițiile Primăriei Sector 1 – date din SICAP și pentru că am dat share la investigațiile jurnalistice despre cum se duc banii cetățenilor din sector în buzunarele băieților deștepți din PSD. Cireașa de pe tort e alta.

PSD mai vrea să nu public absolut nimic aici pe Facebook și să-i plătesc daune în valoare de 113.000.000 lei. Ați auzit bine. Nu vă gândiți că PSD a plătit timbru judiciar pentru suma asta. S-a folosit de o ordonanță președințială pentru a plăti 20 de lei. Ireal, nu? Spune despre acești bani să-i virez în contul Centrului Caraiman… exact acolo unde directoare este o fostă primăriță PSD declarată incompatibilă ANI care a dat un contract în valoarea de 14 milioane euro pentru achiziționarea de holtere unui fost consilier PSD declarat și el incompatibil de ANI. Pentru acest contract organizația USR Sector 1 a depus o plângere la DNA. După aceste «pretenție» mai vrea să-mi șterg toate postările despre PSD. Alo, sunteți bine dle primar?!”, a scris europarlamentarul USR, pe Facebook.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 8. Rebranding de Dâmbovița
Articolul următor100% TU DECIZI! Renate Weber, avocatul poporului, care a susținut asaltul PSD la Justiție