Turcan: Pensiile și veniturile trebuie crescute în mod echitabil

Turcan: Pentru majorarea cu 14% a pensiilor, efort bugetar de  aproximativ 8 miliarde de lei

„În momentul de față, în sistemul bugetar există aproximativ 60.000 (n.r. de angajați) care sunt plătiți cu salariul minim pe economie. În același timp, în sistemul privat avem  aproximativ 1,3 milioane de angajați plătiți cu salariul minim pe economie. Așadar, problemele calității vieții și nivelului de trai și capacității puterii de cumpărare sunt mult mai profunde în România. Dacă mă gândesc că în total în țară avem aproximativ 1,7  milioane de angajați plătiți cu salariul minim. Avem aproximativ opt sute și ceva de mii de pensionari plătiți cu pensia minimă socială, aproximativ 70.000 de persoane peste 65 de ani care de fapt nu sunt pensionari și au venituri mult mai mici. Practic acestea sunt cifre care arată că în România sunt mulți oameni săraci, necăjiți, pentru care statul și analizele și deciziile trebuie să fie extrem de prudente și în același timp motivante”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, la „Legile Puterii”.

„Mi se pare firesc, ca dincolo de discuția pe un anumit nivel al veniturilor să ne gândim cu cât crește puterea de cumpărare. Și pe fond acesta este și un  argument pentru care am ajuns anul acesta să propunem o măsură deloc plăcută. Să spunem că salariile în sistemul bugetar rămân la nivelul anului 2020 astfel încât să putem să acordăm 5,5% din PIB în plus pentru investiții, să repornim motoarele economiei după perioada de criză chiar la ministerul Muncii vom avea anumite măsuri de creștere a ocupării și de sprijinire a angajatorilor astfel încât odată cu creșterea veniturilor să poți să crești în paralel și puterea de cumpărare și implicit calitatea vieții pentru oameni”, a explicat oficialul din fruntea Ministerului Muncii.

„Noi credem că și pensiile și veniturile trebuie crescute în mod echitabil. În cazul pensiilor, trebuie să urmărești principiul contributivității, chiar în detrimentul stagiului de cotizare sau direct proporțional cu stagiul de cotizare. Așa e cel mai corect să ai contributivitate și stagiu de cotizare astfel încât la muncă egală, pregătire egală, condiții și perioadă de cotizare egale să ai și o pensie echitabilă. (…) De aceea, în paralel cu legea salarizării unitare avem un alt cartof fierbinte în brațe și acesta se numește legea pensiilor, care e în momentul de față profund inechitabilă. Am avut aceleași inechități pe traseu. Și anume s-au modificat legile, s-au luat indicatori diferiți în calculul pensiilor și am ajuns ca o lege care putea să fie echitabilă să aducă foarte multe insatisfacții. În plus, politicieni, la ceas de alegeri, s-au gândit din pix să spună că pensiile trebuie crescute cu 40%. Au creat un orizont de așteptare, orizont care la  condițiile bugetare actuale nu poate fi susținut”, a notat Turcan.

„Pentru majorarea pensiilor cu 14% la întâi septembrie anul trecut, efortul bugetar este de aproximativ 8 miliarde de lei. Pentru o bună înțelegere și comparație a acestui efort bugetar, gândiți-vă că întreg efortul de combatere a pandemiei a fost de aproximativ 16 miliarde de lei. Deci nu e o glumă. Aici avem bugete extrem de mari și în materie de pensii trebuie să te gândești la întreg efortul bugetar, cât de mult pot să crească pensiile, cât de echitabilă este această majorare și noi optăm pentru o formulă în care să crească mai repede pensiile mai mici și să le ajungă din urmă pe cele care au crescut mai repede”, a concluzionat ministrul Muncii. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMinistrul Eduard Novak anunță o reformă profundă: “Sistemul actual al educaţiei pentru sport este unul deficitar”
Articolul următorVlad Voiculescu despre criza medicamentelor: “Euthyrox şi Siofor – am semnat ordine prin care acestea vor sosi în România foarte curând”