„Problema nu este că nu suntem de acord cu acele măsuri (n.r. dispuse în Sectorul 5 al Capitalei), ci că nu putem din punct de vedere legal la acest nivel să luăm astfel de măsuri. Ele trebuie luate prin Hotărâre de guvern. Asta este legea. (…) Primarul sfidează legea, nu pe mine. Așa că vom lua masurile legale și anume vom ataca decizia primarului în contencios administrativ. Deciziile pe care le ia fără respectarea legii nu pot fi aplicate. Pur și simplu nu pot fi impuse. Legea nu protejează aceste măsuri”, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica la Realitatea PLUS.
Întrebat în cât timp se tranșează o astfel de cauză, prefectul Bucureștiului a declarat: „Decizia se suspendă imediat. Din păcate, genul acesta de acțiune oarecum populistă induce confuzii. Dumnealui (n.r. Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 din București) clamează că ia măsuri în favoarea populației, însă efectul este invers, nu este cel scontat, din păcate”, a precizat oficialul.
Dacă vor apărea noi restricții pentru București, acestea vor fi impuse după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență ce ar trebui să aibă loc joi, a notat Stoica. „Prefecții în general și prefectul Capitalei urmează să aplice măsurile care se decid la nivelul guvernamental. deci așteptăm ca hotărârea să se ia la nivelul Guvernului, după care noi le vom aplica”, a concluzionat prefectul Capitalei.
Declarațiile vin după ce primarul Sectorului 5 al Capitalei a emis o hotărâre prin care impune ca programul teraselor, mallurilor și al altor agenți economici din acea zonă a Bucureștiului să fie redus încă de joi. în timpul săptămânii acestea ar urma să funcționeze de la 7:00 la 19:00, iar la sfârșit de săptămână în intervalul 7:00 – 15:00.
Sursa: Realitatea de Bucuresti