Subprefectul Fănel Bădici a fost reales în funcţia de preşedinte al filialei Olt a USR PLUS, conferinţa judeţeană pentru alegerea preşedintelui şi echipei de conducere a organizaţiei judeţene desfăşurându-se la finalul săptămânii, au informat reprezentanţii formaţiunii politice într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Sursa citată precizează că după conferinţa judeţeană de alegeri, USR PLUS Olt are o nouă echipă de conducere, care reflectă fuziunea USR PLUS şi la nivel judeţean, în urma votului, preşedintele filialei judeţene, Fănel Bădici, fiind reales în funcţie, scrie Agerpres.ro.

Totodată, au fost aleşi cei 21 de membri ai Biroului Judeţean, precum şi membrii comisiilor de arbitraj şi de cenzori.

Dezvoltarea organizaţiei judeţene şi a celor locale constituie una dintre priorităţile noii echipe de conducere, a mai informat sursa citată.

“USR PLUS Olt are, începând de astăzi, cea mai bună echipă pe care a avut-o vreodată! Mulţumesc colegilor mei pentru înţelepciunea de care au dat dovadă la aceste alegeri, încrederea lor ne motivează şi ne responsabilizează. USR PLUS Olt trece astăzi într-o nouă etapă a existenţei sale. Vom extinde şi vom consolida USR PLUS Olt în toate localităţile judeţului, vom fi mai vizibili, mai aproape de cetăţeni, mult mai implicaţi în viaţa politică a judeţului nostru”, a declarat Fănel Bădici, citat în comunicat.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentParlamentul European solicită primirea Bulgariei şi României în Schengen
Articolul următorCătălin Drulă: „Fără poluare şi pericole pe lacurile Tarniţa şi Fântânele Am semnat un ordin de ministru”