Florin Cîțu – premierul României a transmis, marți, după previziunile FMI, care arată o creștere economică substanțială de 6% a PIB în 2021, a doua cea mai mare creștere din Uniunea Europeană, că Guvernul ia cele mai bune măsuri pentru economie și acest lucru se vede.
„Vești fantastice pentru toți românii!
Economia României se află pe o direcție de creștere economică sustenabilă și nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru”, a transmis Florin Cîțu.
FMI a revizuit la 6% creșterea economică a României pentru acest an și la 4,8% în 2022, potrivit raportului ”World Economic Outlook”, publicat marți.
Fondul a avansat chiar și o estimare pentru 2026, potrivit căreia PIB-ul României va urca cu 3,5%. E drept, aceste proiecții depind de situația economică din momentul în care sunt făcute, de multe ori datele fiind revizuite în lunile care urmează. Potrivit aceluiași raport, inflația ar urma să crească la 2,8% anul viitor urmând apoi să revină la 2,5% în 2022. Deficitul de cont curent, unul dintre dezechilibrele serioase care pun presiune pe finanțele publice, ar urma să coboare de la 5,1% în 2020 la 5% în 2021 și apoi la 4,7% anul viitor.
Sursa: Realitatea Din PNL