Florin Cîțu a vorbit joi despre problema gunoaielor, în special din Capitală. Premierul a transmis că autoritățile din domeniu au obligația să aplice amenzi, nu doar să constate problemele.

Cîțu a precizat că, dacă va fi nevoie, amenzile vor fi majorate, însă a insistat asupra faptului că trebuie depășită faza de constatare a situației, lansând un atac voalat la adresa șefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, numit la propunerea USR-PLUS. Acesta a postat frecvent pe Facebook imagini cu gunoaie de la controalele pe care le face.

Citește și: ”ȘOBOLANI surprinși în raftul cu produse de patiserie, într-un supermarket din Sectorul 1”

”Am văzut că în București, și nu numai în București, există în acest moment acest subiect – avem o problemă a deșeurilor. Trebuie să ne uităm: sunt sancțiunile prea mici? Dacă sunt prea mici, mergem și le creștem. (…)
Aș vrea să trecem de la faza asta de constatare a situației – și aici mă adresez tuturor celor care merg în spațiul public și ne arată că sunt gunoaie acolo și acolo. Nu, toți acești oameni sunt reprezentanți ai statului român cu atribuții în domeniu. Unde sunt probleme, dați amendă, recuperați amenda și rezolvați situația!
Ok, știm toți care e problema, dar nu se rezolvă așa, că mergem și suntem agenți constatori. Nu ajută pe nimeni. Trebuie să rezolvăm problema.
E nevoie de sancțiuni mai mari? Le vom pune și le vom face dacă asta rezolvă, dar haideți să facem ceva, nu doar să arătăm. Trebuie să rezolvăm situația”, a răspuns premierul după ce a fost întrebat despre problema șobolanilor din București. 

Citește și: ”FOTO Semafoarele din Piața Unirii, atacate de șobolani”

Cîțu a adăugat că așteaptă de la agențiile statului cu abilități în domeniu să vină cu propuneri clare, dar ”să și aplice legea astăzi.”

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentCoban și Belizan se luptă pentru șefia organizației municipale Buzau a USR
Articolul următorEuroparlamentarul USR PLUS Dragoş Tudorache îl somează pe ministrul Cîmpeanu să prezinte coaliţiei planurile în privinţa CNATDCU