Deputatul USR Claudiu Năsui a fost audiat la DNA, ca martor, în dosarul Pițurcă, privind achiziția unor măști sanitare neconforme în perioada pandemiei. La vremea respectivă, Năsui era ministru al Economiei. De altfel, potrivit unor surse judiciare, cel puțin 2 miniștri din acea perioadă ar urma să fie audiați în dosarul care privește afacerile companiei de stat Romarm cu firma familiei Pițurcă.
Săptămâna trecută, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a respins cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării.
Magistratul a dispus ca cei doi să fie plasaţi sub control judiciar.
În acelaşi dosar, fostul selecţioner Victor Piţurcă este cercetat în libertate, sub control judiciar, pentru cumpărare de influenţă.
Sursa: Realitatea Din USR