Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, prezent la un simpozion organizat de Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, oraș condus în trecut de actualul premier Ilie Bolojan, a afirmat că România nu se află într-o criză economică, ci într-una morală.
În ciuda vârstei de 86 de ani, fostul președinte al României din perioada 1996 – 2000 a conferențiat circa trei ore stând aproape tot timpul în picioare în fața unei asistențe de 150 de persoane, în mare parte studenți, potrivit Bihoreanul. În mod surprinzător, acesta a susținut că România are nevoie mai curând de o reconstrucție culturală decât una politică sau economică.
„România nu trece printr-o criză financiară. Este ridicol! E doar un obiect de dispută la televizor ca să avem reclame și să instaurăm frica în populație”, a spus Constantinescu.
Acesta a adus și argumente. „România nu este într-o criză economică pentru că o ajută Uniunea Europeană și nu este nici într-o criză de securitate pentru că o apără NATO. România este într-o profundă criză morală”, a concluzionat vorbitorul.











