USR ar trebui să îi revină o pondere de 20% a numirilor politice, a declarat, marți, președintele partidului, Dominic Fritz, care a menționat că acest procent nu este respectat în prezent.
‘Avem un protocol de coaliție în care este foarte clar prevăzut că ponderea fiecărui partid se reflectă și în numirile politice, la orice nivel. Asta se referă la secretari de stat, la prefecți, la subprefecți, la agenții unde președinții sunt numiți politic. Și, după această pondere, USR are 20%, care în prezent nu este atinsă’, a susținut el, la RFI.
Liderul USR a completat că există o ‘anumită durere’ a celor care au ocupat aceste poziții până în prezent și trebuie să cedeze 20% din posturi unui nou partener de guvernare.
‘E normal că există această durere, dar o să treacă peste. Este un proces mai greu, mai ales la PSD, care trebuie – statistic vorbind – să renunțe la cele mai multe din pozițiile obținute în Guvernul Ciolacu. Dar și PSD trebuie să înțeleagă că acum Guvernul are o altă aritmetică. Totuși, nu poți să faci reformă, nu poți să transmiți clar că s-a schimbat ceva la nivelul guvernării dacă nu se schimbă și unii oameni. Și, de aceea, USR va insista în continuare să punem oameni competenți și bine pregătiți pe anumite posturi’, a transmis Fritz.
Conform acestuia, negocierile dintre partide nu vizează ponderea de 20%, care ‘trebuie respectată’. Discuțiile se referă la agenții sau la județele unde ar urma să fie numiți noi prefecți.
‘Astea sunt, până la urmă, negocieri normale, care sunt duse în fiecare coaliție. Suntem în situația specială în care ceilalți trei parteneri deja au împărțit, să zicem, în fostul Guvern toate aceste responsabilități, iar acum a venit un partener nou și, de aceea, această discuție nu este întotdeauna ușoară. Dar, nu este ceva de care ar trebui să conving partenerii de coaliție că responsabilitățile în acest Guvern se distribuie conform ponderii politice’, a explicat Dominic Fritz.
Sursa: Realitatea Din USR









