Unul dintre generalii din a cărui lucrare ar fi plagiat premierul Nicolae Ciucă în teza de doctorat este chiar generalul în rezervă Teodor Frunzeti, care a avut funcția de șef de Stat al Forțelor Terestre.

Acesta a fost și rector al Universității Naționale de Apărare „Carol I”. Teodor Frunzeti a vorbit despre presupusul plagiat al lui Ciucă.

„Nu știu cât la sută e plagiată lucrarea. Nu am pus la softul antiplagiat lucrarea respectivă, nu știu ce scor are (…) Ar trebui văzut cât la sută se consideră plagiat din lucrarea aceea. Trebuie să ținem cont că, în anul respectiv, în 2003, nu existau sisteme antiplagiat și nu se ocupa nimeni de chestia asta. Acum, să judecăm cu sculele pe care le avem în 2022 ceea ce s-a întâmplat acum 18 ani, mi se pare un pic…”, spune Teodor Frunzeti pentru Europa Liberă.

Fostul șef al premierului spune că generalul Ciucă ar fi avut datoria să citeze corect, mai ales „că era băiat deștept pe vremea aceea”.

„Nu e bine că s-a întâmplat, asta e clar. Că e neglijență, că a făcut-o cu bună știință, e greu de spus acum. Eu cred că la data respectivă putea să fie și el mai atent. Dacă dădea un citat, ok, dar nu dădea citat pe trei pagini. Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”, a comentat fostul rector de la UNAp.

Teodor Frunzeti și Eugen Bădălan au scris lucrarea „Forțe și tendințe în mediul de securitate european”, apărută în anul 2003 la Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Generalul Frunzeti nu dorește nimic de la Ciucă, spunând că trebuie să se ocupe „doamna Șercan” de caz.

„Eu personal sunt mai iertător și am încercat în viața mea să nu fac rău nimănui. Deci n-am de ce să-i fac rău lui Ciucă. Dumnezeu le vede pe toate. Eu nu am nicio pretenție. Să se ocupe doamna Șercan, alții, nu eu. Să-și vadă omul de treaba lui. Cine se simte lezat poate să ceară… ce să ceară? Niște despăgubiri morale? Ce să îi spun eu lui Ciucă acum: ‘Băi, de ce m-ai plagiat?’ Haideți să fim serioși”, a mai spus fostul sef de Stat Major al Forțelor Terestre.

Frunzeti nu este de acord cu demisia lui Ciucă, deoarece ar trebui iar „să căutăm prim ministru”.

Premierul Ciucă a transmis, marți, că a respectat cu strictețe cerințele unei lucrări științifice, de la vremea respectivă și a cerut analizarea tezei sale de doctorat de către UNAp, lucru care s-a și întâmplat.

Sursa: Mediafax

Articolul precedentStelian Ion: ”2022 e un an foarte important pentru România, avem oportunitatea extraordinară pentru a se ridica MCV şi pentru a intra în Schengen”
Articolul următorNăsui: ”Toată bulibășeala asta cu facturile și cu recalcularea facturilor se întâmplă și din cauză că schimbările s-au produs intempestiv”