Întâlnirea dintre sindicaliști și președintele Iohannis de la Cotroceni s-a încheiat. La finalul discuțiilor, reprezentanții sindicatelor au făcut declarații de presă:
„I-am prezentat domnului președinte problemele noastre – problema cu acordarea unei majorări salariale în perioada imediat următoare și cea care prevede că profesorul debutant să înceapă de la salariul mediu brut. A spus că se angajează ca în cazul în care se va semna un acord, îl va gira. Ar trebui ca șefii coaliției să facă acordul. Șeful statului s-a oferit să garanteze că va fi pus în aplicare.
Astăzi și mâine ne consultăm cu colegii noștri și vom lua o decizie. Partidele politice aflate la putere au înțeles nemulțumirile, că oamenii nu mai pot fi ignorați. Mâine ne consultăm, colegii vor fi informați corect și urmează să ia o decizie dacă vor continua greva. Nu facem niciun pas înapoi. Este important ca solicitările să fie puse în aplicare. Vom discuta dacă angajamentul președintelui poate duce la detensionarea conflictului.
Singurul lucru suplimentar față de ce ni s-a promis până acum este că acordul va fi girat de președinte. Oamenii au respins acordul și anterior, dar acum va purta parafa președintelui, altceva nu. Oamenii vor hotărî. Mâine va fi grevă”.