Guvernul renunță la Măsura 3 – granturi de investiții, iar sumele vor fi realocate către Măsura 2, destinată granturilor pentru capital de lucru, se arată într-un comunicat de presă. Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite din alte surse de finanțare europeană, provenite din REACT-EU.

Pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) este publicat în secțiunea de Transparență un proiect de OUG care vizează desființarea Măsurii 3, în forma ei actuală, urmând ca ea să se refacă pe programul de finanțare europeană REACT-EU, aflat în prezent în proces de programare la MIPE.

Schimbările preconizate urmăresc anularea în forma actuală a Măsurii 3 pentru a permite realocarea sumelor de la Măsura 3 la Măsura 2 pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, inclusiv cu sumele provenite din REACT-EU.

Măsura 3 va fi relansată cu sume provenite în totalitate din REACT – EU. Măsura 3, în varianta prezentă, va fi anulată din cauza suspiciunilor de fraudare, confirmate de DNA prin începerea unei urmăriri penale in rem. Beneficiarii care au depus cereri de finanțare în cadrul Măsurii curente nu vor fi restricțonați prin criterii de eligibilitate să își redepună aplicația în vederea obținerii de granturi.

Dezbaterea publică a proiectului va dura 10 zile.

Proiectul OUG poate fi consultat la această adresă web: https://mfe.gov.ro/modificare-oug-130-forma-revizuita/

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentStelian Ion despre decizia CJUE: “Pune definitiv capăt dezbaterii publice conform căreia desfiinţarea SIIJ ar trebui însoţită de anumite garanţii”
Articolul următorUSR PLUS a depus în Parlament o iniţiativă legislativă privind alegerea directorilor interimari de către consiliul de administraţie în unităţile de învăţământ preuniversitar