ILIE BOLOJAN: „ROMÂNIA VA AVEA UN DEFICIT BUGETAR DE 8,4% ANUL ACESTA„

ILIE BOLOJAN: „ROMÂNIA VA AVEA UN DEFICIT BUGETAR DE 8,4% ANUL ACESTA„
Premierul Ilie Bolojan anunță că va ține o conferință de presă, la Guvern, de la ora 16. Șeful Executivului se confruntă cu critici vehemente din toate părțile. Nici poporul nu îl mai vrea la Palatul Victoria, dar nici colegii de Coaliție nu mai sunt mulțumiți cu prezența lui acolo.
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, că România va închide anul 2025 cu un deficit bugetar de 8,4% din PIB. Adică, echivalentul a aproximativ 159 miliarde lei.
Potrivit acestuia, principalele efecte ale pachetelor bugetare vor fi de 0,6-0,7% din PIB în acest an şi de peste 2,5% din PIB în 2026.
„Am convenit un deficit cu care România să închidă anul de 8,4% din PIB. Dacă respectăm ţinta de deficit, anul viitor ne putem apropia de o ţintă de 6% din PIB”, a spus Bolojan.
Premierul a precizat că principala influenţă asupra rectificării bugetare este determinată de creşterea costului legat de dobânzi, dar a subliniat că investiţiile rămân o prioritate: „Bugetul pe anul acesta prevede o pondere importantă a investiţiilor de 149 miliarde lei.”
Bolojan a mai informat că, în cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, a avut trei întâlniri - două cu comisari europeni, inclusiv cu vicepreşedinta Comisiei Europene Roxana Mânzatu, şi una cu europarlamentarii români. Discuţiile au vizat colaborarea pe probleme bugetare şi utilizarea fondurilor europene din PNRR.
Citește și:
- 17:09 - Cristoiu, atac dur la Nicușor Dan: „Ignoră realitatea din România”
- 15:41 - Anca Alexandrescu aruncă în aer statul paralel. Dezvăluiri fără perdea: „O luptă pe viață și pe moarte pentru recâștigarea conducerii SRI!”
- 13:32 - Buget 2026. Război în coaliție pe banii pensionarilor: PNL spune că nu sunt fonduri, PSD insistă
- 13:29 - Scenariile prin care Bolojan poate fi dat jos de la Guvern: planul pentru debarcarea premierului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din USR și pe Google News











