După ce Clotilde Armand a folosit ca poză de cover pe Facebook o imagine cu Nicușor Dan în prim plan și Elena Lasconi în plan secund, replica acesteia din urmă n-a întârziat. A urmat inițial o criză de furie pe grupul de Whatsapp al Biroului Național al USR, încheiată cu ieșirea lui Lasconi de pe grup, după ce Vlad Voiculescu a făcut-o practic nebună. Apoi Lasconi s-a repliat și a încercat s-o elimine pe Clotilde Armand de pe lista de candidați la alegerile parlamentare.
Micul puci al lui Lasconi împotriva lui Armand a eșuat însă. Elena Lasconi a fost învinsă clar la vot în Biroul Național, semn că e din ce mai izolată în partid.
Ascensiunea lui Lasconi în USR s-a bazat pe succesul electoral din Câmpulung. Deși un succes minor la scară națională, într-un oraș mic, eșecul răsunător al partidului în alegerile locale și europarlamentare a lăsat un vid la conducerea partidului și a creat o nevoie acută de povești de succes pentru activul de partid, care să compenseze cât de cât dezastrul electoral.
Pe acest fundal a apărut mitul Lasconi. Însă gafele din campania prezidențială, evidenta inadecvare a fostei vedete ProTV într-o poziție care se dovedește a fi, chiar din propriile spuse, o pălărie prea mare, au spulberat capitalul de simpatie pe care Lasconi îl avea în USR. A început să-și piardă autoritatea și puținii aliați. Cel mai important, Lucian Stanciu-Viziteu, primarul din Bacău, a părăsit-o, dându-și demisia din poziția de manager de campanie, fiind înlocuit de un personaj din linia a doua a partidului, Cristian Seidler, care nu are nicio poziție în USR și nu a prins nici măcar loc eligibil la alegerile parlamentare.
Tot mai conștienți de previzibilul eșec la alegerile prezidențiale, useriștii încep să se distanțeze de Lasconi și fiecare dintre liderii importanți se alătură altor poli de putere. Unul dintre poli e cel din jurul lui Clotilde Armand, marea rivală a Elenei Lasconi.
După înfrângerea la locale, Clotilde Armand a intrat în defensivă și a făcut un pas înapoi după ce Lasconi a ajuns în fruntea USR și candidat la prezidențiale. După ce campania Elenei Lasconi a făcut implozie, Clotilde Armand a simțit momentul revenirii, după o vară în care și-a regrupat forțele.
Încercarea Elenei Lasconi de a-i da lovitura de grație, decisivă, a eșuat și Clotilde Armand așteaptă acum momentul în care Elena Lasconi va fi mazilită de partid după eșecul de la alegerile prezidențiale.