Președintele României a participat duminică la ceremoniile dedicate Zilei Marinei Române, desfășurate în Portul Militar Constanța. După ceremoniile militare și religioase, șeful statului a ținut un discurs în care i-a felicitat pe marinari și i-a îndemnat pe români să se vaccineze.

Klaus Iohannis le-a mulțumit marinarilor români pentru sacrificiile impresionante pe care aceștia le fac, stând departe de casă și de cei dragi, cel mai adesea în situații dificile care le pun la încercare rezistenţa şi tenacitatea, pentru binele țării.

Discursul preşedintelui Klaus Iohannis:

“Doamnă Președinte al Senatului,

Domnule Prim-ministru,

Domnule Viceprim-ministru,

Domnule Ministru al Apărării,

Excelențe,

Înaltpreasfinția Voastră,

Dragi marinari,

Doamnelor și domnilor,

Mă bucur să particip și în acest an la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei.

Îi salut cu căldură pe toți marinarii noștri, militari sau civili, care, cu devotament și curaj, poartă sau au purtat drapelul tricolor pe mările și oceanele lumii.

Sunt impresionante sacrificiile pe care le faceți! Departe de casă și de cei dragi, cel mai adesea aflați în situații dificile care vă pun la încercare rezistența și tenacitatea, ieșiți mereu învingători și vă faceți datoria de a garanta siguranța cetățenilor noștri.

Apărarea și protejarea românilor, spiritul de sacrificiu, devotamentul, profesionalismul, acestea sunt cele mai importante calități ale marinarilor noștri.

La mulți ani tuturor și un gând de recunoștință eroilor care nu mai sunt printre noi!

Din păcate, din cauza pandemiei de COVID-19 care nu s-a încheiat, nici în acest an nu pot avea loc festivitățile cu care eram obișnuiți înainte.

Există o singură cale de a reveni cu totul la normalitate și această cale este vaccinarea. Cu cât va crește mai rapid numărul persoanelor imunizate, cu atât mai repede vom reuși să stopăm această pandemie.

Să fim, în continuare, atenți, pentru a ne proteja atât pe noi, cât și pe cei dragi nouă!

Doamnelor și domnilor,

Regiunea Mării Negre a căpătat, în ultimii ani, un rol din ce în ce mai semnificativ, pe măsura relevanței ei geostrategice, de frontieră externă a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice.

Am acționat cu hotărâre politic, diplomatic și economic pentru recunoașterea zonei Mării Negre drept una de interes major nu doar pentru România, ci pentru întreaga comunitate euroatlantică și am reușit, astfel, consolidarea securității regionale.

Relevanța strategică a zonei Mării Negre pentru securitatea euroatlantică este astăzi o certitudine.

O dovedesc și proiectele regionale precum Formatul București, cunoscut și ca Formatul B9, și Inițiativa celor Trei Mări, care s-au maturizat și evoluează cu succes în beneficiul securității și prosperității României.

Sunt însă în continuare provocări de securitate, militare și non-militare, convenționale, dar și hibride și cibernetice, motiv pentru care se impune un angajament sporit pentru întărirea securității și creșterea rezilienței naționale.

Ne-am asumat această sarcină împreună cu ceilalți aliați în cadrul NATO, prin deciziile de a continua consolidarea posturii de descurajare și apărare, de a întări rolul politic aliat și de a crește reziliența națională în fața oricăror provocări și amenințări.

România are un rol activ în îmbunătățirea securității spațiului euroatlantic, un exemplu recent de contribuție fiind înființarea, la București, a Centrului Euroatlantic pentru Reziliență, inițiativă națională care se bucură de apreciere la nivelul NATO și al Uniunii Europene.

Securitatea națională și siguranța cetățenilor români sunt vectorii prioritari care ghidează atât poziționarea noastră strategică, cât și efortul Armatei României.

Fără o armată puternică, România nu își poate menține statutul de membru NATO important și actor relevant în planul securității regionale.

O armată modernă înseamnă o armată cu Forțe Navale bine instruite, dotate cu tehnică de ultimă generație și capabile să răspundă cu succes oricăror provocări.

S-au făcut progrese relevante în ultimul an pe linia înzestrării Forțelor Navale și mă refer aici, în primul rând, la demararea programului de retehnologizare a apărării de coastă, pentru care au fost semnate, în luna aprilie, documentele necesare derulării acordului interguvernamental de achiziție dintre România și Statele Unite ale Americii.

Doamnelor și domnilor,

Forțele Navale, care celebrează astăzi cea de-a o suta șaizeci și una aniversare, reprezintă o componentă esențială a Forțelor Armate Române.

Marinarii noștri militari, pe care îi sărbătorim azi alături de colegii lor din marina civilă, veghează cu responsabilitate la securitatea apelor teritoriale ale țării noastre și, alături de camarazii din NATO și Uniunea Europeană, participă la misiuni care fac apele internaționale un loc mai sigur.

Apreciez în mod deosebit felul în care ați adaptat activitățile specifice la noul context securitar, astfel încât să îndepliniți, cu dăruire, misiunile primite, precum și angajamentele asumate față de organizațiile internaționale și partenerii străini.

Vă felicit pentru profesionalismul demonstrat pe parcursul numeroaselor exerciții multinaționale și operații de anvergură, desfășurate în Marea Neagră și în Marea Mediterană, în care Forțele Navale române au fost implicate pe parcursul acestui an.

Salut, pe această cale, contribuţia Forţelor Navale Române la dezvoltarea climatului regional de securitate, pe flancul sudic şi estic al Alianţei Nord-Atlantice, și rezultatele deosebite obținute în timpul asigurării de către o navă românească, pentru prima dată în istoria militară naţională, a conducerii unei grupări navale permanente a NATO, care a desfășurat misiuni în Marea Neagră și în Marea Mediterană.

Totodată, în semn de recunoaștere și apreciere pentru modul de îndeplinire a misiunilor asumate, am acordat astăzi, 15 august, drapelul de luptă Direcției Hidrografice Maritime și Flotilei 56 Fregate și am decorat cu ordine și medalii ofițeri și amirali din această categorie de forțe.

Dragi marinari,

15 august este ziua dumneavoastră, a celor care v-ați dedicat viața și carierele crezului marinei militare și civile. O misiune nobilă, deopotrivă frumoasă și dificilă.

A fi marinar înseamnă un spirit liber, neîngrădit, dar și multe privațiuni, un efort continuu de pregătire și multe luni petrecute departe de țară și de cei dragi.

Recunoștința noastră și prețuirea se îndreaptă astăzi către cei care își riscă viața, îndeplinind cu abnegație importanta misiune de apărare a țării pe căile de acces maritime și fluviale.

Vă felicit pentru modul exemplar în care vă faceți datoria și vă onorați jurământul față de țară. Vă mulțumesc pentru sacrificiile pe care le faceți zi de zi!

Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc familiilor dumneavoastră, cele care vă sprijină necondiționat și care vă asigură echilibrul sufletesc și sprijinul moral de care aveți nevoie pentru împlinirea misiunilor încredințate.

Fie ca Sfânta Fecioară Maria, protectoarea Marinei României, să vă aibă în pază și ocrotire, oriunde veți naviga, purtând cu mândrie la catarg drapelul României!

La Mulți Ani și Bun cart înainte!” 

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentUSR PLUS susţine dezvoltarea localităţilor rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice
Articolul următorDan Motreanu: Cetățenii europeni solicită legislație pentru returnarea sticlelor din plastic