Scandal în USR chiar înainte de alegeri. Candidata la prezidențiale Elena Lasconi a rămas singură. Coordonatorul programului de guvernare al partidului, Cristian Ghinea, a făcut declarații uluitoare despre șefa USR.
Întrebat despre comploturile față de Elena Lasconi, Cristian Ghinea a venit cu dezvăluiri. Acesta a susținut că nu trebuie să dovedească dacă a sabotat sau nu pe cineva.
CRISTIAN GHINEA: VORBEAM CU ELENA DE MAI MULTE ORI PE ZI
”În luna asta, eu am lucrat 10 ore pe zi aici, la acest birou, nu am avut conștiința faptului că trebuie să dovedesc, să-mi arăt sângele pe batistă că nu sabotez pe cineva. Că mi se pare absurdă toată discuția! (…) scriam la programul de guvernare, vorbeam cu Elena de mai multe ori pe zi, îmi zicea: „Uite, am primit…“. A fost foarte simpatic, pentru ca ea s-a plimbat prin țară în caravana și se întâlnea cu diverși oameni care spuneau: „Doamna Elena, dacă ajungeți președinte, faceți așa!“. Și ea, fiind un om de maximă bună-credință, zicea: „Dați-mi, domnule, în scris niște propuneri!“. Și m-am trezit cu fel de fel de propuneri. (…)”
SURSA: declarație Cristian Ghinea
Coordonatorul programului de guvernare al USR susține că nu s-a gândit vreodată că va trebui să-și dovedească loialitatea.
”E foarte amuzant, da! în acest timp nu am stat să-mi închipui că trebuie sa-mi dovedesc loialitatea altfel decât prin muncă!”, a declarat Cristian Ghinea.
El a mai susținut că multi dintre cei care au plecat din USR au plecat pentru ca nu s-au adaptat la ideea că mișcarea e mai importantă decât ei.
GHINEA: PERFORMANȚA LA PREZIDENȚIALE DEPINDE DE PERFORMANȚA PARTIDULUI
”Nu, este o prostie! În primul rând că la USR nu se schimbă președintele așa, țaca-paca! Cum să o schimbăm? Modul în care sunt puse aceste alegeri face să fie ceva sinucigaș chiar ideea de a te gândi la povestea asta, da? Pentru ca de performanța candidatului la prezidențiale depinde direct performanța partidului! Asta a fost găselnița făcută de PSD-PNL! În mod evident, ne dorim să câștige Elena, să intre-n turul doi, astfel încât să tragă și partidul. (…) Foarte mulți dintre cei care au plecat din USR au plecat pentru că nu s-au adaptat la ideea că mișcarea e mai importantă decât ei, că a sta disciplinați, uniți…”
Sursa: declarație Cristian Ghinea
Sursa: Realitatea Din USR