Liderii Alianţei Dreapta Unită au cerut, luni, Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională referitor la ordonanţa de urgenţă privind comasarea alegerilor locale şi europarlamentare, anunță Agerpres.
Cătălin Drulă, preşedinte USR, Eugen Tomac, preşedinte PMP, şi Ludovic Orban, preşedinte Forţa Dreptei, au depus, în acest sens, o solicitare Avocatului Poporului, susţinând că au identificat în OUG încălcări ale Constituţiei, precum şi ale unor decizii anterioare ale CCR.
“Suntem astăzi la Avocatul Poporului pentru a-i cere să sesizeze Curtea Constituţională asupra Ordonanţei de Urgenţă dată de Guvernul Ciolacu care schimbă felul cum se organizează alegerile. În acest an, în România este prima dată în 34 de ani de democraţie când un Guvern, o putere schimbă calendarul şi modul de organizare a alegerilor cu trei luni înainte de desfăşurarea acestora. Este o acţiune tipică regimurilor autoritare, nu una care se face în interiorul unei democraţii. Mai mult decât atât, metoda prin care au ales să facă acest lucru, adică o ordonanţă de urgenţă, pe care, probabil, o vor ţine în sertarele Parlamentului pentru a eluda controlul constituţional care poate fi făcut de partide, (…) este una profund nedemocratică”, a afirmat Cătălin Drulă, citat de Agerpres.
El a adăugat că este extrem de important pentru democraţie ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR în acest caz.
“Noi am venit astăzi cu un material extrem de bine pregătit pe care îl vom depune în minutele următoare cu toate argumentele pe care are nevoie. Îi cerem să facă acest pas. Îi cerem şi lui Ciolacu şi lui Ciucă să treacă această ordonanţă prin procedură parlamentară, să nu o lase în sertarele Parlamentului”, a adăugat Drulă.
Liderul PMP, Eugen Tomac, a subliniat că ordonanţa este neconstituţională, menţionând că PMP este scos din secţiile de vot, fără niciun drept.
“Actuala putere loveşte în stil Lukaşenko în partidele de opoziţie. Este inacceptabil ca un partid cu reprezentare în Parlamentul European să fie scos din secţiile de vot, în condiţiile în care aceste alegeri sunt în primul rând despre Parlamentul European. Faptul că au comasat într-un mod absolut netransparent, încălcând în picioare toate normele şi toate regulile în ceea ce priveşte procesul electoral, este iarăşi un atac la adresa democraţiei de tip Lukaşenko. Doar în aceste state opoziţia este scoasă în afara legii, doar în aceste state oponenţilor le este interzis dreptul de a participa la un proces electoral echitabil şi corect. Acesta este motivul pentru care noi astăzi cerem Avocatului Poporului să se sesizeze şi să fie avocatul românilor în această chestiune fără precedent”, a afirmat Tomac.
El a adăugat că peste 30.000 de români vor avea tăiat dreptul la vot, pentru că, din iunie şi până în septembrie, când ar fi avut loc alegerile locale, aceştia vor împlini 18 ani şi ar fi vrut să voteze.
Liderul Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a susţinut că Alianţa Dreapta Unită nu face acest demers către Avocatul Poporului dintr-un “interes electoral”, ci pentru a da dreptul cetăţenilor români să voteze la timp.
“Este evident pentru oricine că această ordonanţă de urgenţă încalcă grosolan toate recomandările cuprinse în acest cod de bune practici în materie electorală care stă la baza jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Alianţa dreapta Unită nu face acest demers către Avocatul Poporului dintr-un interes electoral, dintr-un interes partinic, ci o face pentru a da dreptul cetăţenilor români să voteze la timp pentru toate alegerile, în mod distinct, să nu permită călcarea în picioare a drepturilor şi libertăţilor individuale ale cetăţenilor şi, mai ales, a dreptului la vot a cetăţenilor români”, a afirmat Orban.
Ludovic Orban a subliniat că această ordonanţă permite traseismul politic.
El a spus că, din punctul său de vedere, Avocatul Poporului are obligaţia constituţională şi legală să declanşeze acest control constituţional pe o ordonanţă de urgenţă “la care este vizibilă neconstituţionalitatea şi de pe lună”.
“Atrag atenţia doamnei Weber că ştiu că este o presiune asupra dânsei pentru că în acest an îşi încheie mandatul şi pentru că îşi doreşte încă un mandat: Vă avertizez, nu puteţi plăti preţul încă unui mandat în care să vă sprijine actuala coaliţie cu călcarea în picioare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români. Veţi fi la fel de vinovată ca şi Ciolacu şi miniştrii Guvernului Ciolacu în cazul în care nu vă veţi îndeplini atribuţiile de Avocat al Poporului, veţi fi la fel de vinovată ca aceşti derbedei politici pentru că faptul că nu declanşaţi controlul constituţional şi nu restituiţi respectarea constituţiei, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români”, a transmis Orban.
În 8 martie, Guvernul a aprobat, în şedinţă extraordinară, ordonanţa de urgenţă care declanşează procesul de organizare simultană a alegerilor locale şi pentru Parlamentul European, în data de 9 iunie. Conform articolului 33 al OUG, persoanele care deţin un mandat de ales local se pot înscrie în orice partid politic pentru a candida din partea acestuia la alegerile din 9 iunie, fără să le înceteze mandatul deţinut.