Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a salutat, sâmbătă, victoria candidatul democrat Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite ale Americii.

“Felicitări preşedintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden. Românii au fost şi vor rămâne întotdeauna aliaţi de nădejde ai Americii în eforturile de construcţie a unei lumi libere, democratice şi prospere. Am încredere că sub administraţia Biden-Harris Parteneriatul Strategic dintre ţările noastre va căpăta chiar mai multă substanţă, iar această realitate se va vedea într-o apropiere şi mai mare între popoarele şi guvernele noastre”, a scris Barna pe contul său de Facebook.

Dacian Cioloş, copreşedinte USR PLUS şi lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European, l-a felicitat sâmbătă și el pe Joe Biden pentru victoria la alegerile prezidenţiale din SUA, prin intermediul unei postări pe reţelele de socializare.

“Noul preşedinte al SUA a câştigat aceste alegeri meritat, cu un program politic consistent, care atinge priorităţi pe care şi eu le susţin atât la nivel european, cât şi în România: un sistem de sănătate mai performant, programe sociale bine ţintite pe categorii vulnerabile şi o aplecare specială către domeniul digital. Pe aceste domenii am putea viza chiar să extindem parteneriatul strategic. (…) Felicitări, Joe Biden! Felicitări, Kamala Harris, prima vicepreşedintă femeie a SUA! Nu mă îndoiesc că SUA vor rămâne acelaşi partener de încredere pentru România.”, a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.

El şi-a exprimat convingerea că va exista deschidere din partea administraţiei Biden privind ridicarea vizelor pentru români.

 
Articolul precedentTezele școlare, eliminate în acest an școlar. Acestea vor fi înlocuite cu evaluări sumative
Articolul următorLUNI Noi dezvaluiri incendiare ale lui Rizea. Ce a făcut Remus Pricopie, “rectorul lui Ponta”, pentru a rămâne în grațiile lui Coldea