“În România, democraţia nu funcţionează, pentru că puterile în stat nu se controlează una pe alta, Parlamentul nu controlează Guvernul şi acest lucru s-a văzut acum în contextul acestor alegeri atât de prost pregătite, dacă se poate numi pregătite, o ordonanţă de urgenţă atât de dezastruoasă. Astăzi a intrat în Biroul permanent în discuţie Ordonanţa de urgenţă 21/2024 privind organizarea alegerilor europarlamentare şi locale, am solicitat ca această ordonanţă de urgenţă vădit neconstituţională să fie dezbătută în Senat cât de repede se poate, mâine să putem să intrăm cu ea la plen, să aibă raport până mâine să intrăm la plen, să putem să dăm vot, să meargă în Camera Deputaţilor, să putem apoi să o atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este o ruşine. Evident că propunerea noastră nu a fost acceptată, termenele sunt generoase pentru această ordonanţă de urgenţă pentru dezbaterea în Parlament a legii”, a precizat Mihail, după şedinţa Biroului permanent.
El a adăugat că Dreapta Unită a solicitat Avocatului Poporului să atace ordonanţa la Curtea Constituţională.
“Dreapta Unită, preşedinţii USR, PMP şi Forţa Dreptei, a fost astăzi la Avocatul Poporului să solicite să atace ordonanţa de urgenţă acum, imediat, ca să putem să salvăm modul în care se organizează alegerile în România”, a transmis senatorul USR.
Sursa: Realitatea Din USR