Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, consideră că reforma administrativă este de fapt ‘reorganizarea internă a aparatului de stat, un exercițiu mult mai larg al reorganizării administrativ-teritoriale’, și spune că 14.000 de persoane care ar pleca din sistem ‘nu înseamnă un volum foarte mare de oameni’.
‘Pe zona de administrație publică locală, USR a solicitat și a sprijinit ideea domnului premier Bolojan de a avea o reducere, cred că era 40 sau 45% din posturi, lucru care ar fi însemnat eliberarea din funcție a peste 14.000 de oameni. (…) 14.000 de oameni înseamnă, la un calcul, vreo 300 de oameni pe județ, înseamnă, deși nu e corect calculul și exercițiul, vreo cinci oameni pe unitatea administrativ-teritorială. Deci, nu un volum foarte mare de oameni. Acest efort sau sacrificiu s-ar fi absorbit, zic eu, cu ușurință în societate și da, chiar dacă 14.000 sună mult, există nevoi în câmpul muncii, acești oameni s-ar putut reintegra în economia de piață cu ușurință. Legat de partea de model, am auzit că PSD propunea 5% reducere la bunuri și servicii, 5% schemă de personal – aici e o discuție în care mi se pare că se tot amână un rău necesar, sau un rău perceput necesar. Nu vom putea avea economiile reale, cele pe anul 2026, dacă nu luăm deciziile astea acum. Și dimpotrivă, cu cât tergiversăm mai mult, cu cât amânăm, senzația pe care o dăm publicului este una de codire, ne codim’, a declarat senatorul USR, miercuri, la Parlament.
Potrivit acestuia, ‘pe buzele tuturor este că, de fapt, în acele tăieri sunt mai degrabă niște sinecuri de care niște oameni nu vor să se atingă’.
‘Și acum, dacă întrebați cine ar fi în această postură, discutăm despre partidele care au foarte mulți primari. Și mai poate continua așa’, a completat Pălărie.
Sursa: Realitatea Din USR










