Liderul USR, Dacian Cioloș, spune că negocierile dintre PNL, PSD și UDMR pentru formarea noului Guvern reprezintă un „spectacol ridicol și iresponsabil”, șeful statului fiind și el „vinovat, iresponsabil și toxic”.

„Ne învârtim deja de aproape trei luni în jurul aceleiași cozi. Și o facem în timp ce ne-au murit cam tot atâția semeni ca într-un război. Auzim de trei luni cum nu se poate guverna decât cu Cîțu. Sau poate cu Ciucă sau cu Vîlceanu, dar nu știm niciodată sigur, pentru că nu a venit mesaj de la Cotroceni. Domnul Kelemen Hunor visează modificări constituționale după model unguresc, iar de aproape o lună a intrat în scenă și trupa PSD, cu aceleași „modele” economice și sociale de înglodare a bugetului de stat și, bineînțeles, cu ochii mari căscați pe grămada de euro „de la Bruxelles” pe care pesediștii și-o doresc acum renegociată pentru a o canaliza, își imaginează dumnealor, către suveicile care au ținut timp de 30 de ani România în semimodernitate”, a scris Cioloș pe Facebook.

„Ridicol și iresponsabil acest spectacol oferit de alianța PSD-PNL-UDMR. Trei partide care-și oglindesc unul într-altul propriile defecte și care acum ne țin pe toți pe loc, pentru că nu știu cum să își fure unul altuia scaunul de dedesubt. Răul cel mare pe care ni l-a vândut PNL în campania electorală a dispărut într-un cocktail imoral și periculos care riscă să țină din nou România pe loc, fără repere, fără politici de dezvoltare serioase. Iar pentru girul dat, președintele Iohannis este și el cât se poate de vinovat, iresponsabil și toxic, pentru cât i-a mai rămas din mandat”, a adăugat acesta.

„Domnilor, avem nevoie de un guvern. Avem nevoie de un program de guvernare și de un buget. De responsabili politici care să ne treacă prin iarnă și prin pandemie. Nu ați vrut oferta USR, deși ea a fost gata acum o lună. Vă așteptăm responsabili pe băncile opoziției, dar hotărâți-vă mai repede ce și cu cine vreți să faceți treabă”, a mai comentat Cioloș.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentANSVSA a rămas fără șef. Florin Cîțu l-a dat afară pe Robert-Viorel Chioveanu
Articolul următorFostul ministru de Interne Gabriel Oprea, achitat în dosarul “Limuzina”