Liderul USR Sector 6, Alin Stoica, îl acuză pe primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, de faptul că, deşi în mod public susţine principiile urbanismului responsabil, acţionează împotriva prevederilor legale şi a intereselor cetăţenilor.
Afirmaţiile au fost făcute marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, în cadrul căreia Stoica a atras atenţia asupra faptului că o serie de autorizaţii de construire nu ar fi publicate pe site-ul primăriei, dar şi că autoritatea locală nu ia măsuri pentru a remedia lipsa a 100 de locuri de parcare în cadrul proiectului imobiliar Regie Residence.
“Constatăm cu surprindere că primarul cu două feţe, domnul Ciprian Ciucu, are aceste valenţe de a vorbi la televizor, pe de o parte, despre un urbanism responsabil şi pe de altă parte de a acţiona împotriva prevederilor legale şi a intereselor cetăţenilor”, a spus reprezentantul USR.
Alin Stoica a menţionat că Alexandru Bojdan, consilier local USR Sector 6, a transmis în lunile martie şi aprilie două interpelări cu privire la modul în care se aplică legea în ce priveşte dezvoltările imobiliare din sector.
“Primul caz, cel sesizat în 20 martie, priveşte dezvoltarea imobiliară de la Regie Residence, unde chiar şi presa a descoperit că lipsesc mai mult de o sută de locuri de parcare, din cele pe care trebuia să le facă dezvoltatorul imobiliar. Colegul nostru a adresat o interpelare către aparatul primarului şi către primar, privind măsurile pentru intrarea în legalitate. Răspunsurile sunt doar că se constată acelaşi lucru, şi anume că lipsesc cele o sută de locuri de parcare, că spaţiul verde a fost betonat. Niciun fel de cuvânt despre ce anume face primarul Ciprian Ciucu pentru a reintra în legalitate acel dezvoltator imobiliar”, a spus el.
A doua interpelare se referă la modul în care au fost emise autorizaţiile de construire, în contextul în care reprezentanţii USR au constatat că “unele autorizaţii de construire nu sunt publicate” pe site-ul primăriei.
“Am constatat cu surprindere că o autorizaţie de construire pe Lujerului, chiar acolo unde trebuie să se facă Parcul Liniei, nu era pur şi simplu raportată. La interpelarea colegului, ni s-a răspuns că arhitectul-şef nu este cel care publică pe site şi, deci, nu avea niciun fel de responsabilitate să publice acea autorizaţie de construire. Plus că nici nu ştim despre ce este vorba în acea autorizaţie de construire; pur şi simplu se spune că sunt câteva sute de apartamente care se construiesc”, a spus Stoica, fost prefect al Capitalei.
El a oferit şi un alt exemplu, cel al autorizaţiei de construcţie date de Primăria Sectorului 6 lângă pasajul Lujerului, pentru ridicarea unui ansamblu de locuinţe de 11 etaje. Conform USR Sector 6, proiectul “ar suprasatura traficul în zonă”, iar dezvoltarea rezidenţială se va realiza peste cele două magistrale de apă şi canal aflate în subteran, aspect interzis de lege.
“Mai multe autorizaţii de construire pe care nu le aduce la cunoştinţa publicului sunt emise cu încălcarea legii, cum ar fi autorizaţia de construire care a fost dată deasupra Pasajul Lujerului, peste nişte conducte magistrale de apă şi canalizare, autorizaţie care este în instanţă, care a fost contestată şi pe care sperăm să o anulăm, dar despre care primarul nu face niciun fel de precizări şi lămuriri”, a precizat Stoica.
De asemenea, el a criticat Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru faptul că “nu acţionează” în astfel de cazuri.
“Poate fi sesizată instanţa şi poate fi sesizat Inspectoratul de Stat în Construcţii. Din păcate, ISC nu acţionează în aceste cazuri, însă în privinţa autorizaţiei de la Pasajul Lujerului există deja un proces pe rol”, a mai spus Stoica.
Sursa: Realitatea Din USR