Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis un avertisment important pentru toți cetățenii români care intenționează să călătorească în Italia în perioada 7-9 septembrie 2024. În acest interval, Italia va fi afectată de o serie de greve naționale care vor avea loc în sectoarele aeroportuar/aerian, transport public feroviar și transport public local.

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că în perioada 7 – 9 septembrie 2024, vor fi organizate greve la nivel naţional, în sectoarele aeroportuar/ aerian, transport public feroviar şi transport public local”, transmite instituţia.

Sâmbătă, 7 septembrie 2024, între orele 13.00 – 17.00 – va avea loc greva personalului aeroportuar şi a personalului navigant al mai multor companii aeriene publice şi private, care va afecta inclusiv programul aeroporturilor Fiumicino – Roma şi Olbia – Sardegna;

În perioada 8 – 9 septembrie 2024 – va avea loc grevă în transportul public feroviar, cu o durată de 24 ore;

Luni, 9 septembrie 2024 – va avea loc grevă în transportul public local, cu o durată între 4 şi 8 ore.

Sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene şi perturbări ale circulaţiei mijloacelor de transport feroviar şi public local, avertizează MAE.

Cetăţenii români afectaţi sunt sfătuiţi să se informeze din timp cu privire la programul de zbor şi să menţină legătura cu companiile aeriene, pentru a primi detalii cu privire la eventuale întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de urgenţă în funcţie de regiune:

– Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935

– Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444

– Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171

– Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134 

– Consulatul General al României la Trieste:  +39 340.882.1688

– Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299

– Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperihttps://roma.mae.ro/https://cgroma.mae.rohttps://www.mae.ro/.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentELENA LASCONI, APEL CĂTRE PREMIER: DEMITEȚI-L PE RAFILA, MINISTRUL MINCINOS DE LA SANĂTATE
Articolul următorDEPOZITELE DE GAZE NATURALE SUNT UMPLUTE ÎN PROPORŢIE DE 96,53%