Mai mulţi deputaţi ai USR PLUS şi unul de la PNL au depus o iniţiativă legislativă pentru transparenţă decizională, care prevede, între altele, crearea unei platforme naţionale unde toate autorităţile administraţiei publice locale şi centrale publică toate proiectele actelor normative.
Deputaţii USR PLUS Diana Buzoianu, Oana Cambera, Cătălin Teniţă, Monica Berescu şi deputatul PNL Sabin Sărmaş au depus un proiect legislativ pentru modificarea legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională, cu scopul de a simplifica participarea cetăţenilor la procesul de adoptare a proiectelor de acte normative.
Principalele prevederi ale proiectului se referă la crearea unei platforme naţionale de transparenţă decizională, aceasta reprezentând platforma electronică unică, publică, în care toate autorităţile administraţiei publice locale şi centrale publică toate proiectele actelor normative; îmbunătăţirea calităţii documentelor postate şi publicarea noilor documente în format editabil, această condiţie fiind aplicată tuturor site-urilor instituţiilor publice. Astfel, cetăţenii, societatea civilă şi membrii instituţiilor pot prelua cu uşurinţă informaţia distribuită.
De asemenea, se prevede că autorităţile publice care au resursele necesare, precum accesul la internet, vor desfăşura şedinţele publice de dezbateri ale proiectelor de acte normative şi în mediul online, acestea fiind accesibile live de pe site-ul tuturor instituţiilor.
“Noul proiect legislativ va responsabiliza autorităţile publice şi pe noi, decidenţii politici, în faţa celor pe care trebuie să-i servim zi de zi: cetăţenii României. Crearea unei platforme la nivel naţional pentru publicarea proiectelor de acte normative, publicarea acestor documente într-un format editabil şi existenţa unor sancţiuni pentru nerespectarea acestor obligaţii sunt modificările de la care începem pentru a perfecta un proces care este ineficient în multe cazuri”, a afirmat deputatul USR PLUS Diana Buzoianu, citată de News.ro.
La rândul său, deputatul Cătălin Teniţă a declarat că informarea şi consultarea cetăţenilor nu trebuie să fie făcute doar odată la patru ani, când sunt alegeri. “(…) ei trebuie să fie informaţi şi consultaţi când autorităţile administraţiei centrale şi locale elaborează acte normative care îi afectează, iar acest lucru trebuie să se facă cât mai facil şi mai transparent, prin mijloacele tehnologice ale zilelor noastre”, a afirmat Teniţă.
“Este momentul să sprijinim transformarea administraţiei româneşti în una deschisă, colaborativă, în care cetăţeanul să fie un pilon central. Prin acest proiect ne dorim să încurajăm cât mai mulţi oameni să participe activ la fundamentarea deciziilor şi să eliminăm obstacolele din consultarea publică, care este în prezent un proces greoi şi contra-intuitiv”, a explicat deputatul USR PLUS Oana Cambera.
La rândul său, deputatul Monica Berescu a afirmat că digitalizarea şi transparenţa decizională trebuie să devină pietrele de temelie ale modernizării administraţiei publice locale. “Dacă ne dorim ca aparatul administrativ local să lucreze realmente în interesul cetăţeanului, atunci trebuie să îi lăsăm acestuia din urmă posibilitatea de a participa în mod activ la deciziile care-l impacteaza în mod direct”, a susţinut Berescu, pentru News.ro.
Potrivit USR PLUS, implementarea modificărilor asupra legii nr. 52/2003 va avea drept rezultat îmbunătăţirea transparenţei decizionale.
“În prezent, participarea cetăţenilor la procesul decizional este fragmentată şi inaccesibilă. România a început procesul transparentizării activităţii administraţiei publice locale şi centrale, realitate ce se reflectă inclusiv prin adoptarea şi implementarea legilor nr. 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, precum şi legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională. Aceste instrumente legislative au devenit realitate pentru a reflecta, încă o dată, faptul că în centrul activităţii administraţiei publice trebuie să fie cetăţeanul. Este greu de perceput un asemenea obiectiv fără a exista o informare permanentă a cetăţenilor, fără ca aceştia să cunoască clar ce decizii sunt luate cu impact asupra vieţii lor, dar, mai ales, fără implicarea lor concretă în momentul luării acestor decizii”, a arătat sursa citată.
Sursa: Realitatea Din USR