Ministerul Justiţiei a anuţat, joi, că lucrează la un proiect al Strategiei Naţionale privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni pentru perioada 2021-2025. La prezentarea proiectului, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat că ”trebuie să recunoaştem că situaţia nu este extraordinară în privinţa recuperării prejudiciilor, avem multe de făcut în acest sens” şi anunţă că se lucrează la modificări legislative cu privire la acest domeniu.
”Ca Guvern, pentru noi este, pe parte de justiţie, foarte importantă chestiunea recuperării prejudiciilor, a valorificării bunurilor rezultate din infracţiuni, este o chestiune esenţială la fel cum esenţială este şi protecţia victimelor infracţiunilor. Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) în ultimii ani, din păcate, nu a avut susţinerea necesară pentru a-şi desfăşura activitatea aşa cum ar fi trebuit, din 2016, era un moment foarte bun, după care câteva modificări legislative au făcut în aşa fel încât activitatea să fie într-o anumită perioadă încetinită, însă această instituie ANABI are tot sprijinul Ministerului Justiţiei şi al Guvernului pentru a redeveni o instituţie foarte puternică. De altfel, ANABI a fost apreciată întotdeauna, chiar şi în acele condiţii vitrege, în evaluările internaţionale care au fost făcute. Vreau să precizez foarte clar că este nevoie de această strategie pentru că ştim unde ne găsim şi unde vrem să ajungem. Trebuie să recunoaştem că situaţia nu este extraordinară în privinţa recuperării prejudiciilor, avem multe de făcut în acest sens”, a declarat Stelian Ion, joi, la prezentarea proiectului acestei strategii.
Stelian Ion a arătat că una dintre probleme este faptul că există bunuri mobile indisponibilizate, pe care autorităţile statului nu au unde să le depoziteze, spre exemplu
”Avem în vedere dincolo de adoptarea acestei strategii, modificări legislative cu care vom veni ca pachet legislativ în toamna acestui an, ele sunt în lucru şi în analiză. La fel, pe parte de informaţii financiare, va fi de implementat o Directivă în august avem termen limită, o directivă privind aceste informaţii financiare”, a adăugat ministrul.
Directorul general Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, Cornel Virgiliu Călinescu, a afirmat că implementarea strategiei duce la o finalitate în ceea ce priveşte actul justiţiei.
„Este important de ştiut că agenţia nu poate realiza singură nimic, agenţia este parte dintr-un angrenaj care implică activitatea poliţiştilor, activitatea procurorilor, activitatea de validare în instanţă a propunerilor formulate de către procurori şi cooperarea post-finalizare a procesului penal cu colegii de la ANAF. (…) Prin acest document strategic încercăm o reparaţie nu numai morală, ci încercă, să dăm finalitate actului de justiţie”, a declarat Călinescu.
Noua strategie aduce identificarea activelor din străinătate deţinute de cei care comit infracţiuni, indisponibilizarea şi recuperarea din aceste zone, administrarea şi valorificarea anticipată a unor bunuri aflate în situaţia de indisponibilizare pentru că astfel gradul de recuperare are potenţialul să crească, în condiţiile în care există bunuri perisabile sau a căror valoare scade în timp.
Sursa: Realitatea Din USR