Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit luni pe David Muniz, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti.
Potrivit unui comunicat MAE, Aurescu a evidenţiat importanţa pe care România o acordă dezvoltării şi aprofundării în continuare a Parteneriatului Strategic cu SUA, precum şi susţinerea României pentru priorităţile noii Administraţii SUA, inclusiv consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor democraţiei pe plan global.
De asemenea, ministrul român a reamintit contextul aniversar al anului 2021 – 10 ani de la adoptarea Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii şi de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, precum şi dorinţa autorităţilor române de a fructifica această oportunitate prin consolidarea relaţiei bilaterale, cele două părţi păstrând un dialog apropiat pentru stabilirea unei agende comune pentru marcarea adecvată a acestor momente importante.
Şeful diplomaţiei române a reiterat interesul pentru fructificarea oportunităţilor generate de proiectele deja lansate vizând extinderea prezenţei şi investiţiilor SUA în România, pe toate palierele – militar, politic, economic şi energetic. În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat importanţa realizării proiectului feroviar Constanţa – Gdansk (Rail2Sea) şi a celui rutier Via Carpathia, proiecte transnaţionale cu impact strategic asupra dezvoltării economice a regiunii, dar şi cu implicaţii strategice. Ministrul român de externe a pledat, astfel, pentru o prezenţă economică americană cât mai consistentă în România şi în regiune, concomitent cu creşterea prezenţei militare americane în România în contextul provocărilor de securitate de la Marea Neagră.
Potrivit sursei citate, Bogdan Aurescu şi David Muniz au discutat despre continuarea cooperării de succes româno-americane în domeniul nuclear civil, domeniu cu o semnificativă dimensiune strategică, fiind evidenţiat angajamentul comun pentru a fi atinse obiectivele stabilite.
David Muniz a asigurat că Ambasada SUA la Bucureşti “va continua să rămână deosebit de activă în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral, continuând să promoveze un dialog bilateral susţinut. A arătat că noua Administraţie de la Washington împărtăşeşte acest obiectiv şi acordă importanţă crescută României şi regiunii Mării Negre, a cărei relevanţă strategică este asumată şi înţeleasă ca atare”, precizează MAE.