Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei din România, Cseke Attila, a anunţat construirea a cel puţin 200 de creşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 370 de milioane de euro. Creşele vor fi de trei dimensiuni şi vor respecta toate reglementările legale în vigoare.

Cseke Attila a prezentat marţi, într-o conferinţă de presă, programul naţional de construire de creşe, informează news.ro.
 
“Vom construi clădiri de trei dimensiuni, creşe pentru 45-50 de copii adică patru, cinci grupe, creşe pentru şase, şapte grupe – 60 şi 70 de copii şi creşe pentru 10  – 11 grupe de copii, adică 111 copii. (…)  Ele vor fi proiectate ca fiind spaţioase, aerisite care respectă toate reglementările legale în vigoare astăzi, inclusiv ordinul ministrului Sănătăţii de anul trecut privind normele de igienă în aceste instituţii inclusiv în creşe”, a afirmat ministrul Dezvoltării, citat de news.ro.
 
El a precizat că aceste creşe vor fi cu energie redusă şi vor beneficia de toate facilităţile. 
 
“Creşele pe care dorim să le construim vor fi cu energie redusă aşa cum ele sunt cunoscute şi ele vor avea toate facilităţile astăzi prevăzute în reglementările legale, vor avea camere de joacă, dormitoare, spălătorie proprie, bucătărie, sală mare funcţională, cabinet medical, spaţii administrative. Spaţiile de joacă în aer liber vor fi generoase, de cel puţin 10 metri pătraţi pentru fiecare copil aşa cum prevede reglementarea legală în vigoare. Vom putea folosi acoperişul şi pentru a amenaja spaţii verzi, terase învertizite, locuri de joacă sigure şi pe acoperiş vom monta panouri fotovoltaice pentru a asigura energia necesară şi a avea un aport de energie verde în funcţionarea acestor creşe. Geamurile, uşile, pereţii şi podeaua vor fi bine izolate, construite cu cele mai noi tehnologii şi încălzirea, respectiv răcirea acestor clădiri se va face prin pompe de căldură”, a precizat Cseke Attila.
 
El a menţionat că pentru o creşă mică terenul necesar pus la dispoziţie de către autorităţile locale trebuie să fie de cel puţin 1.524 de metri pătraţi, pentru o creşă medie – 2.062 de metri pătraţi, iar pentru o creşă mare – 2.910 de metri pătraţi.
 
Cseke Attila a menţionat că bugetul pentru construirea acestor creşe se ridică la 370 de milioane de euro, finanţarea urmând să fie asigurată din PNRR.
 
“În ceea ce priveşte bugetul care va susţine construirea acestor creşe în Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare propunem şi este prevăzută o măsură de construire a cel puţin 200 de creşe cu energie redusă, cu o valoare estimată a lor de 370 de milioane de euro. Dorim să avem o finanţare din PNRR pentru construcţia de creşe. În acelaşi timp aceste creşe fiind construite, propuse a fi constituite prin Compania Naţională de Investiţii din bugetul Ministerului Dezvoltării putem să alocăm chiar şi anul acesta sume de bani pentru începerea lucrărilor, prin bugetul de stat aprobat”, a explicat ministrul Dezvoltării. 
 
El a menţionat că îşi doreşte ca din toamnă să fie semnate primele contracte de proiectare şi execuţie. 
 
“În ceea ce priveşte perspectiva construirii acestor creşte, pot să vă spun că de săptămâna viitoare prin Compania Naţională de Investiţii va începe întocmirea documentaţiei tehnice a studului de fezabilitate pentru aceste trei tipuri de proiecte de creşe, urmând ca după aceea pe procedura existentă autorităţile locale care sunt interesate de construcţia unor asemenea creşe şi din semnalele pe care le avem sunt foarte multe autorităţi locale , e o lipsă acută de asemenea construcţii vor putea depune solicitări prin Compania Naţională de Investiţii şi trebuie să pună la dispoziţia aceste terenuri cu suprafaţa minimă menţionată. (…) În cazul acelor licitaţii care nu vor avea probleme şi nu vor fi contestate sau nu vor fi blocaje letgate de procedura de achiziţie, unde lucurile vor merge mai simplu în toamnă să fie semnate primele contracte de proiectare şi execuţie”, a mai declarat ministrul Dezvoltării.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentMinistrul Drulă: Le cer celor care sunt în spatele acestei acțiuni, printre care și o mare bancă, să se oprească din acțiuni contrare interesului public
Articolul următorGhinea despre construcția de autostrăzi din banii prin PNRR: ”Este o datorie pe care o avem faţă de poporul român”