Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a atras atenţia că la 162 de ani de la Unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti, provinciile nu sunt legate cu autostrăzi sau căi ferate moderne, dar “momentul din 24 ianuarie 1859 ne-a arătat că uniţi şi solidari putem asigura dezvoltarea României, şi trebuie să ne amintim zilnic această lecţie importantă”, informează AGERPRES.
“Momentul 24 ianuarie 1859 ne-a arătat că uniţi şi solidari putem asigura dezvoltarea României. E o lecţie importantă de care trebuie să ne amintim în fiecare zi. Avem cu toţii răspunderea acţiunilor din prezent, care vor determina parcursul pentru generaţiile viitoare”, a scris ministrul, duminică, pe pagina sa de Facebook.
Cătălin Drulă a menţionat că pe toate sectoarele se apropie de finalizare proiectele tehnice, cel mai avansat fiind sectorul A3-Buzău.
De asemenea, el a semnalat că spre sfârşitul primăverii, va fi lansată licitaţia de execuţie a lucrărilor a primului sector între A3 (Dumbrava) şi Buzău. Apoi la câteva luni distanţă urmează celelalte sectoare, pe măsură ce e finalizată proiectarea: Buzău-Focşani, Focşani-Bacău şi Bacău-Paşcani. Sectorul de la Paşcani la Suceava şi mai departe la Siret este şi el în proiectare, dar abia la început, şi va fi finalizat conform termenului contractual la anul, a precizat ministrul Transporturilor.
“Un proiect bine pregătit e un proiect care se construieşte la timp. Dacă ai studii corecte de teren, un proiect tehnic de execuţie bun, exproprierea terenurilor, acordul de mediu, banii disponibili şi un constructor serios, autostrada se face la termen şi fără întârzieri. Profesionalismul în faza de proiectare e esenţial pentru reuşită”, a mai scris ministrul.
Acesta a subliniat că infrastructura Moldovei este pentru el o prioritate, pentru care s-a luptat ani de zile, a fost la Iaşi, a scris, a luat poziţii publice.
“Nu am uitat nici de autostrada A8 şi împreună cu colegul meu, secretarul de stat Adrian Covăsnianu, vechi militant pentru proiectele Moldovei, vrem să începem cât mai repede lucrările şi să prindem finanţare în PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă)”, a afirmat Cătălin Drulă.
Zilele acestea echipa ministrului discută despre căile ferate ale Moldovei şi cum poate fi schimbată paradigma, “ca să nu mai stăm zeci de ani până ajungem să implementăm proiectele de reconstrucţie (cum e cazul coridorului IV)”.
“Vrem să folosim PNRR pentru o injecţie de capital într-o reţea degradată. Cred în echitate în politica de investiţii publice. Infrastructura trebuie dezvoltată echilibrat în toate zonele ţării, nu doar pe principiul “cine se mişcă bine” sau are relaţii mai bune la centru”, a punctat Drulă.
Sursa: Realitatea Din USR