Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că peste 60% din poluarea aerului din marile oraşe este cauzată de trafic. 
 
“Vinerea Verde este un program pe care îl lansăm, o iniţiativă cetăţenească pe care o lansăm astăzi la Ministerul Mediului datorită faptului că din ce în ce mai mult se constată această presiune asupra mediului înconjurător, presiune exercitată de fiecare cetăţean prin amprenta de carbon pe care o lăsăm cu toţii în urma noastră în activitatea noastră zilnică. Cea mai importantă parte a acestei amprentei de carbon vine din mobilitate şi în proporţie de peste 60% poluarea aerului din marile oraşe se datorează traficului şi nici Bucureşti, nici celelalte oraşe mari din ţară nu fac excepţie din acest punct de vedere. În mod tradiţional din păcate soluţia în România pentru decongestionarea traficului a fost crearea unor reţele suplimentare de drumuri prin care am crescut şi mai mult numărul de maşini care circulă în aceste oraşe”, a anunţat ministrul Mediului. 
 
El a precizat că prin această iniţiativă îşi doreşte ca cetăţenii să renunţe vinerea la autoturisme şi să aleagă mijloace de transport mai puţin poluante. 
 
“Ne confruntăm cu mobilitate poluantă şi aglomerată motiv pentru care Ministerul Mediului doreşte să se instaureze în România Vinerea Verde, care o iniţiativă voluntară prin care invităm toţi cetăţenii să renunţe în ziua de vineri la deplasarea clasică cu maşina personală şi să aleagă mijloace mai puţin poluante poate chiar cu amprentă zero de carbon, mijloace de transport nepoluant, însemnând bicicletă, trotinetă, mersul pe jos sau cele care sunt la îndemâna tuturor, mijloacelor de transport în comun”, a explicat ministrul. 
 
Tánczos Barna ar vrea ca în acest an unul din patru angajaţi din instituţii publice să renunţe la maşină în fiecare vineri. 
 
“Vom avea mai multe măsuri pe care le vom implementa în următorii ani pentru a eficientiza această iniţiativă Vinerea Verde. În anul 2021 ne dorim să ajungem la această performanţă ca unul din patru angajaţii de la instituţiile publice să aleagă în fiecare vineri o altă modalitate de deplasare. Acest procent trebuie să crească anual astfel încât în trei ani de zile să ajungem la 50% dintre angajaţii de la instituţiile publice”, a mai afirmat Barna. 
 
El propune ca cetăţenii care renunţă la autoturisme vineri să aibă gratuitate pe mijloacele de transport. 
 
“Vom lansa un dialog cu primăriile pentru a instaura gratuitate pe mijloacele de transport în ziua de vineri. Cred că am avea un impact absolut pozitiv şi cu privire la celelalte zile ale săptămânii când va creşte cu siguranţă numărul persoanelor care vor alege mijloacele de transport în comun şi aşa zisele pierderi sau banii care nu se mai plătesc pe bilete în zilele de vineri cu siguranţă va fi compensate în celelalte zile ale săptămânii din creşterea numărul persoanelor care vor alege soluţii alternative de transport”, a precizat ministrul Mediului. 
 
Tánczos Barna a afirmat că va alege ca modalitate de deplasare ori metrioul, ori mijloacele de transport al STB. 
 
“Eu voi alege una dintre variantele de transport pe care le-am testat în ultimele săptămâni. Am testat acum două săptămâni metroul, ieri am venit cu STB-ul. Ultima dată am circulat acum 25 de ani când eram student cu RATB-ul, recunosc. Deci este o schimbare la nivelul fiecărei instituţii şi este în primul rând o schimbare de mentalitate la nivelul fiecărui cetăţean. Şi mie mi-a fost un pic ciudat să vin cu RATB-ul pentru că nu am mai circulat, a trebuit să văd unde se cumpără biletele, a trebuit să văd care sunt rutele pentru că am uitat numărul autobuzele şi troleibuzele şi tramvaiele cu care circulam în timpul studenţiei”, a transmis ministrul Mediului.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentRareș Bogdan: ”În momentul de față lucrurile merg infinit mai bine în coaliție decât se prezintă în spațiul public”
Articolul următorDacian Cioloș îl susține pe Vlad Voiculescu: ”Demersul său este un gest de normalitate”