Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui (USR-PLUS), a explicat în ce condiții ar putea să iasă de la guvernarea în care este implicat alături de cei de la PNL și UDMR. Năsui a fost întrebat, la postul un post TV, despre discuțiile în contradictoriu din coaliție despre salariul minim. Dan Vîlceanu (PNL), ministrul Finanțelor, nu e de acord cu proiectul USR PLUS privind zero taxe pe salariul minim.

„Avem mai multe politici pe care USR-PLUS le-a susținut și reforme reale, unde suntem cumva în impas. Suntem în urmă. Asta e o decizie de luat în forurile statuare ale USR-PLUS.

E o întrebare grea (n.r.: despre ieșirea de la guvernare). Eu nu am intrat în politică ca să fiu ministru și să administrez niște clădiri și să mă uit la dezastru cum se întâmplă. Fie facem reforme, fie nu stăm să punem ștampila ce fac alții. Până la urmă reforma nu e un moft. Pe mine nu mă ajută cu nimic personal. Este un lucru bun pentru România.

Dacă am intrat în politică pentru a face lucruri bune pentru România, atunci punem reformele pe locul întâi. (…)

Nu vorbim despre reforme noi. Așa sunt multe lucruri din programul USR-PLUS care nu au intrat în programul de guvernare. Nu am bătut palma asupra lor.

Înțeleg! Nu au vrut partenerii de coalție, nu le facem. Ne-am angajat pe un program de guvernare. Tuturor ni s-a părut imperfect, pentru că nu era exact ceea ce ne-am dorit nici unul dintre noi. Dar era cel mai bun compromis posibil.  Un compromis foarte bun.

Hai să implementăm ce este acolo! Dacă noi până în 2024 nu facem aceste reforme electoratul ne va întreba: ați avut un program de guvernare și de ce nu a mers? Prefer să nu răspund la această întrebare, să facem pace și să implementăm aceste idei”, a spus Claudiu Năsui, la Digi24.

 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentIonuț Moșteanu despre programul Anghel Saligny: ”Nu este o urgență în nici un caz acest program”
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Cum a ajuns pastorul liberal-conservator Robert Sigartău în echipa “progresistă” a lui Florin Cîțu